O colecție de texte ale Marthei Bibescu, în care aceasta a evocat, și-a amintit, a caracterizat sau, pur și simplu, a povestit întâmplări memorabile trăite de-a lungul vieții.

Înzestrată cu talent literar, a dorit să transmită plenitudinea vieții trăite între două războaie mondiale, frumusețea locurilor natale, dar și pe aceea a oamenilor pe care i-a cunoscut.

Scrierile sale au stârnit interes și admirație, au fost răsplătite cu premii și, mai ales, continuă să fie citite.

Martha Bibescu nu și-a îngropat „talantul“, ci l-a înmulțit și ni l-a lăsat ca prețioasă moștenire.

– Elena Bulai

Nu exista o traducătoare mai potrivită pentru o carte de Martha Bibescu! Elena Bulai este o bună cunoscătoare a limbii franceze și – prin intermediul cărților de literatură și istorie – a lumii interbelice.

În plus, are o distincție care o face întru totul compatibilă cu principesa de altădată. Traducerea sa seamănă cu o voioasă complicitate feminină peste timp, cu un grațios act de colportaj.

Citind-o, ai senzația că le surprinzi pe două doamne din înalta societate schimbând impresii în legătură cu celebritățile primei jumătăți de secol. (...) Martha Bibescu, departe de a se transforma într-un biograf obedient, își păstrează statutul de comentatoare independentă a faptelor și declarațiilor personajelor sale.

– Alex. Ștefănescu

Înzestrată deopotrivă cu o frumusețe seducătoare și cu inteligență, cosmopolita prințesă Bibescu a fost o scriitoare franceză prolifică și aclamată, care a frecventat cercurile literare europene de elită.

– Book Verdict

Fragment:

Prima dată când l-am văzut pe regele Carol, nu mi-a întins mâna, ci un deget.

Era felul său de a da bună ziua copiilor, persoanelor puțin importante și, de asemenea, persoanelor importante pe care nu le stima prea mult sau nu le stima deloc.

Nu aveam mai mult de cinci ani pe vremea când mi-a întins un deget; cele mai vechi amintiri ale mele despre curtea României sunt de dinainte de șase ani, vârstă la care părinții m-au luat în Franța.

Și am rămas acolo mai mulți ani, fără să mă întorc în țară. Nu aveam să uit vreodată prima mea impresie despre regele Carol. A fost cheia care mi-a servit mai târziu să-i cunosc caracterul.

Îmi amintesc că, după alegerile conservatoare, când tata i-a devenit ministru al Afacerilor Externe, regele mi-a întins două degete; cred că pe vremea logodnei mele mi-a întins trei.

Când împlinisem deja optsprezece ani, după ce făcusem o lungă călătorie în Asia și publicasem o carte pe care Academia Franceză o premiase, regele Carol, căruia îi plăcea să onoreze meritul recunoscut, mi-a întins toată mâna.

Știu oameni politici care nu s-au bucurat niciodată de o asemenea onoare.