Volumul al IV-lea din Istoria Romanilor prezinta evolutia societatii romanesti de la mijlocul secolului al XIV-lea la sfarsitul secolului al XVI-lea.

In cadrul volumului sunt relevate trasaturile comune ale istoriei romanesti si ale celei universale, precum si cele specifice, determinate de realitatile istorice distincte.

Sunt prezentate relatiile stranse care s-au statornicit de-a lungul secolelor intre poporul roman si minoritatile etnice, asezate in spatiul romanesc in vremuri si imprejurari diferite, insistandu-se asupra aspectelor comune de dezvoltare istorica, a colaborarii si a influentelor reciproce.

Sunt reliefate acele momente si fenomene istorice romanesti care au impus Tarile Romane pe planul vietii politice si culturale internationale, atentie speciala acordandu-se epopeii marilor lupte din vremea lui Mircea cel Batran, Dan al II-lea, Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul pentru apararea fiintei statale romanesti. Se subliniaza insemnatatea acestor lupte pentru salvgardarea civilizatiei europene.

Fenomenului cultural i s-a acordat un spatiu insemnat si a fost integrat procesului istoric general, slujind adesea ca argument in datarea si evaluarea unor fenomene sau evenimente istorice. Capata forta evidentei ideea ca, desi s-a dezvoltat in conditii istorice vitrege, poporul roman a creat o cultura originala, impresionanta prin vigoarea sa, cu o larga difuzare in spatiul geografic inconjurator sau mai dezvoltat. Cultura romaneasca este raportata la cea universala si se releva valorile culturale create de poporul roman si aportul sau la tezaurul culturii universale.