Strainul a venit la începutul lunii februarie, într-o zi de iarna, pe un vânt taios si o ninsoare deasa, ultima ninsoare a acelui an, peste pasune, mergând pe jos de la gara Bramblehurst si ducând un mic portmantou negru în mâna cu manusa groasa.

Era bine înfofolit din cap pâna în picioare, iar borul palariei sale de fetru moale îi ascundea tot chipul, mai putin vârful nasului; zapada i se adunase pe umeri si pe piept si adaugase o creasta alba poverii pe care o cara.

A intrat clatinându-se în hanul „Trasura cu Cai” mai mult mort decât viu si i-a dat drumul portmantoului pe jos.

— Un foc, a strigat el, în numele milei omenesti! O camera si un foc!...