Moartea reprezintă aspectul invizibil al vieţii. Invizibil însă nu înseamnă inexistent sau absent, ci înseamnă că este vorba, pur şi simplu, de un alt plan al conştiinţei, inaccesibil celor cinci simţuri obişnuite ale fiinţei umane; şi că este ceva misterios.

De ce mai apare încă o lucrare pe această temă?

Deoarece în mintea multor oameni subzistă încă două atitudini:

1. Aceea de a nu se instrui, din cauza pierderii reperelor de referinţă ale credinţei şi îndepărtării treptate de realităţile religioase sau spirituale, din cauza „de-creştinării” Europei.

2. Aceea de a se baza în mod exclusiv pe relatările experienţelor la graniţele morţii, fără ca ulterior să existe vreo formă de educaţie cu privire la ceea ce urmează dincolo sau vreun „mod de utilizare” pentru viaţa de după viaţă; pentru că a crede este liniştitor (când implică a evita să gândeşti şi să meditezi), după cum sugerează şi un cântec celebru, „vom merge cu toţii în Paradis”.

Nu este sigur!

Ceea ce am realizat aici pe pământ ne însoţeşte şi în lumea de dincolo, la fel cum, prin gândurile noastre, ne creăm propria realitate, şi această realitate ne însoţeşte, indiferent de starea de conştiinţă pe care o experimentăm.