Zeci de ani s-a chinuit Securitatea sa patrunda in viata si in mintea parintelui Arsenie Papacioc.

A scotocit dupa sentinte de condamnare mai vechi, din vremurile tineretii sale legionare.

L-a urmarit pretutindeni, l-a arestat si l-a condamnat in celebrul proces al „Rugului Aprins“, i-a trimis iscoade in celula, in anii detentiei de la Aiud, ori in parohie si in manastirile prin care a trecut, dupa iesirea din inchisoare.

I-a ascultat convorbirile si i-a interceptat corespondenta.

A pus la cale compromiterea sa in ochii obstii monahale si mai ales ai celor care ii cautau sfatul si mangaierea.

In fine, a adunat mii si mii de file intr-un dosar de urmarire informativa, care, in pofida odioasei sale intrebuintari initiale, astazi e o fresca a vietii monahale in anii comunismului.

Insa, intruchipata de mefienta si violenta Securitate, puterea seculara vedea in parintele Arsenie Papacioc doar un vechi combatant legionar refugiat in manastirile ortodoxe, un dusman al educatiei ateiste sau cel putin un opozant politic.

In realitate, acest duhovnic atat de harazit si atat de iubit, silit sa treaca prin furtunile istoriei, urma o alta chemare, asumandu-si rostul si raspunderea propriului destin.

El este „duhovnicul trezviei si al iubirii“.