Aur, purpură și fildeș - Din poezia barocului italian

„Dincolo de frumusețea poeziilor în original și în traducere, și dincolo de semnificația actului de cultură de a le readuce în atenția publicului nostru, completând așadar zestrea necesară a bibliotecii reale și a celei ideale a culturii românești, rămâne să ne întrebăm de ce am citi noi, în România de astăzi, poezie barocă italiană.

Răspunsurile pot fi mai multe: pentru că în mod surprinzător deșteaptă și astăzi plăcerea uimirii dinaintea luxurianței textului și virtuozității traducerii; pentru că prezintă o fericită alternativă la limbajul tot mai sărăcăcios și denotativ al zilelor noastre; pentru că ne atrage atenția că am uitat să ne uimim și să vibrăm dinaintea uluitoarelor descoperiri științifice și invenții tehnice ale zilelor noastre, și ne poate îndemna să nu le mai privim fără interes, ca firești, sau chiar să le negăm. Dar putem căuta și rațiuni mai profunde, căci nu întâmplător interesul pentru literatura barocă, negat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, renaște în a doua jumătate a secolului XX și cu precădere grație criticilor specializați în avangarde.

Căci ce epocă mai mult decât a noastră cunoaște ștergerea graniței dintre real și imaginar, dintre adevărat și fals?

Ce epocă mai mult decât a noastră urmărește, ca în baroc, pe orice cale, efectul și spectaculosul care îmbracă de cele mai multe ori lipsa unor semnificații profunde și universale?“

— SMARANDA BRATU ELIAN