Douasprezece povestiri calatoare
Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens ca la începerea unui roman.
Caci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul: structura, ton, ritm, lungime si uneori chiar si caracterul vreunui personaj.
Restul este placerea de a scrie, cea mai intima si solitara care se poate imagina, si daca nu-ti petreci restul vietii corectîndu-ti cartea e fiindca aceeasi rigoare de fier de care e nevoie ca s-o începi se impune si ca s-o termini.
Povestirea, în schimb, nu are nici început, nici sfârsit: se leaga sau nu se leaga.Incredibila si trista poveste a candidei Erendira si a bunicii sale fara suflet