Alexandru Dobrescu se ocupa de pirateriile comise, pana la 1900, de neliterati (istorici, naturalisti, medici, juristi, matematicieni, exploratori, filozofi, profesori, traducatori, predicatori, oratori), urmand ca volumul al doilea sa treaca in revista brigandajele beletristilor din aceeasi perioada, iar ultimele - de "maestrii" jafului intelectual din secolul al XX-lea.

Numele cu care ne intalnim in cele 400 de pagini sunt ilustre: Miron si Nicolae Costin, spatarul Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul, Petru Maior, Dimitrie Brandza, T. Maiorescu, Gr. Tocilescu, Const. Hamangiu si multi, foarte multi altii.

Riguros documentata, originala istorie a lui Alexandru Dobrescu nu numai ca lasa cititorului posibilitatea de a judeca singur fidelitatea si amploarea imprumuturilor nemarturisite, dar ii furnizeaza un veritabil inventar al tehnicilor plagiatului, despre care e incredintat ca nu au evoluat semnificativ in ultimele trei veacuri.

Cuvant din partea autorului:

Aceasta carte nu este o v?natoare de vrajitoare. O expeditie cinegetica de asemenea amploare ar presupune, ?ndaratul ei, o doctrina pe c?t de limpede, pe at?t de exclusivista. Ar trebui sa cred orbeste ?ntr-o idee si, ca un Savonarola, sa refuz din principiu tot ceea ce se ?ncapat?neaza a o contrazice.

Din pacate, aceasta ?nsusire, singura capabila sa miste ceva ?n lume, fiindca numai ea ne ?mpinge spre capatul drumului, ?mi lipseste cu desav?rsire. Nu ma pot atasa defi nitiv de o idee, ?nchipuindu-mi ca doar ea e vredni ca de nemarginit devo tament.

O parte din mine ? cea mai antipatica, pentru ca e cel mai greu de tinut la respect ? se revolta ori de c?te ori as fi gata sa fac declaratii de neconditionata admiratie, amintindu-mi c?t de departe sunt de cuprinderea indispensabila unei alegeri ?n deplina cunostinta de cauza. Iar surdina primita astfel de orice afirmatie ce se voia neechi voca ma ?ndeparteaza iremedi abil de fermitatea fara de care despar tirea apelor de uscat are toate sansele sa se prefaca ?n caricatura.

P?na si atunci c?nd g?ndul mi se asaza ?n cuvinte nesovaitoare, las?nd tonica impresie ca a iesit biruitor din confruntarea cu ?ndoielile, so vaiala exista ?ntreaga ?n spatiile albe dintre cuvinte, propozitii ori fraze.

De la o vreme, nici nu mai trebuie sa intervina: sta cuminte, aparent inofensiva, gata sa se confunde cu micile goluri imaculate, dar faptul ca o stiu acolo, vesnic treaza, ?mi domoleste elanurile si-mi atenueaza entuziasmele. Cine are taria sa pretinda, cu sabia lui Damocles deasupra crestetului, ca e stap?nul absolut al propriilor g?nduri si fapte?? ( Alexandru Dobrescu)