„Sicilianul”, de Mario Puzo, autorul celebrei carti „Nasul”, spune povestea lui Salvatore Giuliano, un Robin-Hood al Siciliei pe care Michael Corleone, fiul lui Vito Corleone, trebuie sa îl aduca în siguranta, în America.
În romanul „Nasul”, la un moment dat, Michael Corleone este nevoit sa fuga, pentru o perioada, în Sicilia.
Mario Puzo începe povestea din „Sicilianul” exact în acel punct, în 1950, când, la ordinele tatalui sau, Michael trebuie sa îl ajute pe Salvatore Giuliano sa evadeze în SUA.
Acesta va realiza cât de dificil este sa câstigi încrederea familiei si prietenilor lui Giuliano, poreclit Turi.
Aceasta este prima linie pe care merge actiunea romanului „Sicilianul”.
Cea de-a doua linie vizeaza istoria lui Giuliano, felul în care acesta a ajuns sa fure pentru cei saraci, actiune care duce cititorul în 1943, când tânarul Turi este împuscat de carabinieri pentru ca fura un coltuc de brânza de contrabanda.
Giuliano va ajunge sa fuga nu doar de autoritati, ci si de seful mafiei locale, Don Croce Malo.
Conflictul cu acesta rasare din faptul ca în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când hrana era putina, mafia retinea mâncarea si o vindea pe piata neagra.
Dupa grija pentru parinti si prietenii apropiati, câstigurile materiale ale lui Giuliano sunt oferite saracilor din Sicilia.
Într-o lume corupta, în care elitele controleaza masele, anti-eroul Turi se ascunde în munti si se razbuna pe cei care stau în calea scopului sau, inclusiv împotriva a celor din propria banda de rebeli, a celor care îl tradeaza.