Noua tipuri de înselatorii stralucite studiate din toate unghiurile: escrocii care le-au pus în opera, minciunile pe care le-au spus si capacitatea oamenilor de a le crede, dezvaluind mecanismele credulitatii si rolul permanent – si fundamental – pe care l-au jucat în istorie afacerile prea bune ca sa fie adevarate.
Adevarul despre minciuna si cele trei valente ale sale: minciunile pe care ni le spunem unii altora, minciunile pe care ni le spunem noua însine si minciunile pe care cu totii cadem de acord sa le credem, de la mincinosul cotidian la fraierul clasic.
„Selectia naturala poate fi oricum, numai întâmplatoare nu.”
Richard Dawkins
„Când are carti câstigatoare, omul trebuie întotdeauna sa joace cinstit.”
Oscar Wilde
„În viata, oamenii sunt cel mai dureros amagiti de propriile lor pareri.”
Leonardo da Vinci
Aceasta este partea stiuta a povestii celebrului furt al Mona Lisei.
Dar exista si o alta parte, nestiuta: în 1908, cu câtiva ani înainte ca Mona Lisa sa fie furata, un escroc argentinian, Eduardo de Valfierno, a folosit mai multe identitati false ca sa intre în SUA si sa obtina accesul în anumite cercuri exclusiviste.
A reusit sa câstige încrederea unor colectionari de arta milionari, oameni care nu doar ca erau bogati, dar aveau si o moralitate destul de flexibila.
Fiecaruia în parte i-a spus ca putea sa-i procure (adica sa-i fure) Mona Lisa. Fiecare s-a învoit sa cumpere pictura pentru o suma astronomica – bineînteles –, daca De Valfierno izbutea într-adevar sa puna mâna pe ea.
Între timp, argentinianul i-a comandat falsificatorului de arta Yves Chaudron sa-i faca sase copii perfecte ale Mona Lisei. Când Chadron a terminat, copiile au fost livrate.
Si detaliul final: în 1911, De Valfierno l-a platit pe Peruggia sa fure tabloul din Luvru.
Iar acum luam povestea de la capat: Mona Lisa a disparut din Luvru ca urmare a unui furt spectaculos, ramas nerezolvat mai multi ani.
Timp în care de Valfierno a vândut câte o copie a lucrarii victimelor lui, asigurând-o pe fiecare în parte ca dobândea originalul furat din Paris.
De fapt, nu se stie câte copii au fost vândute în total (se banuieste ca între 11 si 16), caci este foarte probabil ca escrocul sa fi apelat si la un al doilea falsificator.
Fiecare cumparator în parte stia ca tabloul pe care-l primise fusese furat, dar fiecaruia i se spusese si ca muzeului avea sa i se „returneze” o copie falsificata, pentru a reduce sansele ca ei sa fie implicati.
Totusi De Valfiero îi avertizase pe toti sa pastreze secretul: puteau sa se bucure de Mona Lisa, dar era imperios sa nu marturiseasca asta nimanui.
Despre Autor
Aja Raden a studiat istoria antica si fizica la University of Chicago si a fost coordonatoarea diviziei de licitatii a faimoasei House of Kahn Estate Jewelers.
Timp de peste sapte ani a lucrat ca designer pentru compania de bijuterii fine Tacori, cu sediul la Los Angeles, fiind unul dintre cei mai buni experţi în domeniu. Locuieste în Beverly Hills, California.
