Arhetipurile si inconstientul colectiv. Opere complete vol. 9.1
La început, conceptul de inconstient s-a marginit la desemnarea continuturilor refulate sau uitate.
Pentru Freud, inconstientul, desi apare deja – cel putin metaforic – ca subiect activ, nu este în esenta nimic altceva decât sediul acestor continuturi uitate si refulate si are doar datorita acestui fapt o importanta practica.
Prin urmare, conform acestei viziuni, inconstientul are o natura exclusiv personala, desi pe de alta parte chiar Freud a sesizat ca modul de gândire al inconstientului este arhaico-mitologic.
Fara îndoiala, un strat oarecum superficial al inconstientului este personal. Îl numim inconstientul personal.
Acesta se sprijina însa pe un strat mai adânc, care nu mai provine din experienta personala, ci este înnascut.
Stratul acesta mai adânc constituie asa-numitul inconstient colectiv.
M-am oprit la expresia „colectiv" întrucât acest inconstient nu este individual, ci universal, adica, în opozitie cu psihismul individual, cuprinde cum grano salis continuturi si comportamente care sunt aceleasi la toti indivizii, indiferent de locul nasterii.
Acelasi la toti oamenii, el formeaza baza psihica de natura suprapersonala, prezenta în fiecare.
C.J. Jung
***
Prezenta editie a volumului intitulat Arhetipurile si inconstientul colectiv, aparut initial ca volumul întâi al seriei de Opere complete, revine la numerotarea editiei originale, respectiv 9/1.
Cele doua editii sunt identice în ce priveste continutul.
Aidoma oricarui arhetip, si cel al mamei are o varietate aproape nelimitata de aspecte.
Mentionez numai câteva forme mai tipice: mama si bunica personala; mama vitrega si mama soacra, orice femeie cu care exista o relatie, cum ar fi doica sau bona, o stramoasa îndepartata si Femeia Alba, într-un sens superior, figurat, zeita, în mod special Maica Domnului, fecioara (ca mama întinerita, de exemplu Demeter si Kore), Sophia (ca mama care e si iubita, eventual si tipul Cybele-Attis sau ca fiica [mama întinerita] care e si iubita; tinta dorintei de mântuire (paradis, împaratia Domnului, Ierusalimul ceresc); în sens mai larg Biserica, universitatea, orasul, tara, cerul, pamântul, padurea, marea si apele statatoare; materia, lumea de jos si luna; în sens mai restrâns, ca lacas al nasterii si procrearii, ogorul, gradina, stânca, pestera, pomul, izvorul, fântâna adânca, cristelnita, floarea ca recipient (trandafir si lotus); ca cerc magic (mandala ca padma) sau cornul abundentei; în sensul cel mai restrâns uterul, orice forma gaurita (de pilda piulita); yoni; cuptorul, oala de gatit; ca animal, vaca, iepurele si, în general, animalele care ajuta.
Toate aceste simboluri pot sa aiba un sens pozitiv, favorabil sau unul negativ, nefast.
C.J. Jung
Cuvântul sanscrit mandala înseamna „cerc" în sens general.
În domeniul practicilor religioase si în psihologie, el denumeste imagini circulare, care sunt desenate, pictate, modelate plastic sau dansate.
Structuri plastice de acest fel gasim mai cu seama în budismul tibetan, iar ca figuri de dans, întâlnim imagini circulare si în mânastirile dervisilor.
Ca fenomene psihologice, ele apar spontan în vise, în anumite stari conflictuale si în schizofrenii.
Foarte frecvent contin o cuaternitate sau un multiplu de patru sub forma unei cruci sau stele sau a unui patrat, octogon etc.
În alchimie, acest motiv apare sub forma de quadratura circuli. [...]
„Cvadratura cercului" este unul dintre numeroasele motive arhetipale care stau la baza configurarii viselor si fantasmelor noastre.
Dar se distinge mai ales prin aceea ca este unul dintre cele mai importante din punct de vedere functional.
Îl putem numi efectiv „arhetipul totalitatii".
C.J. Jung
