Arta, artisti si administratie
Arta, artisti si administratie in Romania lui Nicolae ceausescu.Amintirile unui fost director la Fondul Plastic.
România socialismului târziu punea înca arta în inventarul « activitatilor » din societate. Cu rubrici despre « produse » si « producatori ».
Totusi, în registrul cultural si în realitate, tara traia cu opere si artisti.
Între politica administrativa a unei uniuni de creatie si substanta vietii artistice au stat însa mereu functionari, catastife, controale si libertati – un spatiu despre care avem aici una dintre foarte rarele marturii.
« Cu Viorel Marginean ma întâlneam, în afara de zilele cu sedinte, la atelierul sau din Pangrati. tineam sfat tot în interesul breslei, constituindu-ne în ceva ce azi s-ar chema « laborator de idei ». Asa ne-am hotarât sa batem tara în lung si în lat.
Datorita bunei aprovizionari cu materiale, cresterea « productiei » artistice sufocase Bucurestiul, care era ticsit de marfa, venita si din provincie. Noi galerii de arta trebuiau deschise urgent în judete.
Pentru spatii trebuia sa apelam la organele locale. Dar spatiile nu puteau fi amenajate decât în centrele localitatilor, pe principiul ca dupa pâine se duce omul oriunde, în timp ce arta trebuie sa fie în buricul târgului, accesibila circulatiei pietonale si comerciale, în locuri prin care trec toti, fie si numai la plimbare.
În plus, argumentam noi, galeriile urmau sa devina un punct de atractie culturala, contribuind si la înfrumusetarea orasului, care primea astfel o imagine mai nobila.Am batut pe la mai toate usile, am fost primiti la vârful conducerilor locale si am capatat un raspuns favorabil în majoritatea cazurilor.
Asa s-a creat o retea de galerii de arta în toate resedintele de judet, precum si în alte orase mari. »
Recomandare:
Ce am putea gasi în amintirile unui « functionar al artelor plastice » ? Asta dupa ce am citit memorii de senzatie ale activistilor de vârf si ale generalilor de Securitate din anii socialisti.
Ei bine, e o ocazie unica de a umbla, cu lampa plasticienilor fixata la casca, prin intestinele întunecoase ale unui sistem viciat din pornire si devenit vicios în ultimii sai ani.
Datoram aceasta sansa unui director atipic. Gelu Culea, fascinat înca din tinerete de obiectele frumoase zarite prin vitrine, dar zigzagând apoi într-o cariera administrativa, a frecventat îndeaproape regimul cu ochii deschisi si cu grila critica în buzunar.
Sensibilitatea la forma, stil si valoare nu a facut decât sa creasca în timp. Prin fatalitati repetate – înfruntarea cu boli grave si salvarea prin forta vointei, dar si întâlnirea cu femeia vietii sale, taifasuri cu artisti îndragostiti de meserie si alte figuri providentiale –, s-a ivit un functionar neobisnuit, pe alocuri chiar periculos.
Adina Keneres