Bucuresti si Stambul. Schite din Ungaria, Romania si Turcia
Bucuresti si Stambul. Schite din Ungaria, Romania si Turcia?Un t?nar german, prusian de ob?rsie, ?ntreprinde ?n ultimii ani ai deceniului al saselea al secolului al XIX-lea o calatorie ?n Orient. Pleaca de la Viena cu vaporul pe Dunare, se opreste la Budapesta, at?t c?t sa viziteze orasul, dupa care se ?ndreapta spre Giurgiu, pe aceeasi cale de apa, iar apoi cu trasura, pe drumuri desfundate, pline de noroaie apocaliptice, spre Bucuresti.
Zaboveste aici ceva mai mult, timp ?n care asista la o sedinta de divan, viziteaza o manastire din apropierea capitalei, se lasa ?nc?ntat pe Dealul Mitropoliei de vederea orasului ?necat ?n verdeata, cu zecile de cupole ale bisericilor sale sc?nteind ?n soare, se plimba la sosea, admir?nd eleganta lumii bune, frecventeaza saloanele vremii, uimindu-se de frumusetea femeilor, remarca discrepanta enorma dintre fata opulenta, mondena si occidentala, de ?capitala suprarafinata?, si aceea mizera, murdara si ?napoiata, de ?sate ?ngramadite unele ?ntr-altele? ale aceleiasi urbe.
?n fine, de la Galati ia vaporul si porneste pe mare spre Constantinopol, de aici spre Scutari si, la urma, spre Smirna, atras de fabulosul exotic al locurilor visate nostalgic ?nca din copilaria leganata de basmele seherazadei.?
(Viorica NISCOV)
?Prima impresie pe care Moldo-Valahia o face asupra strainului este trista. sesuri ?ntinse, necultivate, fara sosele, fara sate. Ici-colo, se ?nalta c?te o movila de pam?nt din care se iteste, uit?ndu-se plin de curiozitate, un tigan oaches; ici-colo zaresti c?te o cocioaba facuta din pam?nt si crengi, ?n fata usii careia c?tiva copii goi de valahi se tavalesc ?n murdaria care nu le mai poate face nici un rau. O f?nt?na de lemn la care se pot adapa caii alcatuieste hanul, o herghelie pasc?nd libera, statia de posta.
Ai sentimentul ca ai trecut de hotarul civilizatiei, si asa si este... Dar caracterul poporului e bun... Cu c?t ?i cunosti mai bine pe rom?ni, cu at?t ?ti dai mai bine seama de fondul nealterat al caracterului poporului lor.
Bl?ndetea lor nevinovata, docilitatea pe care o manifesta fata de toti cei sus-pusi, cu toate ca din partea acestora nu le-a venit adesea nimic bun si nu o data doar ?mpilari, precum si nesf?rsita saracie a acestor oameni au ceva miscator...
Pam?ntul e admirabil, caracterul poporului, initial bun ? unde trebuie cautata pricina acestei mizerii pretutindeni vizibile, a acestei degenerari sociale si politice? Poate ?n trecutul istoric al acestor tari??
(Richard KUNISCH)