Asa este bucuresteanul, din mosi, stramosi: un om care stie sa se bucure de viata, caruia îi place sa petreaca si, daca porunca din batrâni spune ca de ziua cutarui sfânt este interzis sa muncesti, se supune cu mare drag obiceiului.

Si aceasta bucurie a sarbatorii, cu toate ale ei, da farmec orasului.

Este, în ciuda detractorilor sai, un oras zâmbitor, care întoarce catre lume o privire luminoasa, de dincolo de ranile si de cicatricile cu care l-a înzestrat timpul.

Silvia Colfescu

Un oras tânar. O urbe pestrita si vesela. Un peisaj care multa vreme a datorat mai mult satului decât orasului si în care abia târziu si cu greu regasim Micul Paris.

Si sarea si piperul lui, locuitorii. Cei care, în scurgerea generatiilor, în framântarile istoriei, poarta mai departe în timp sufletul unei asezari.

Aceasta poveste a sufletului Bucurestilor ne-o spune Lelia Zamani, cu dragoste si talent, în cartea ei.

Ca si acum o suta, doua sute sau trei sute de ani, pâna si cel mai sarac bucurestean pune pe masa de Paste oua rosii, cozonac si o bucatica de miel, iar de Craciun, sarmalele si cozonacul nu lipsesc nimanui.

Lelia Zamani