Dupa doua generatii obisnuite cu multa minciuna publica si putin adevar privat, o a treia generatie rom?neasca, ? libera ?, se b?lb?ie vinovat cu propria ei istorie recenta : ce fel de ? comunism ? s-a instalat la noi ?

Regim de st?nga sau terorism de stat ? Judecam corect anii '50 cu mintea anilor 2000 ? Marturia, azi comentata, a Oanei Orlea dinamiteaza certitudinile simpliste repetate abuziv.

Recomandare:

Reeditarea interviului realizat de Mariana Marin cu Oana Orlea (pe numele ei adevarat Maria Ioana Cantacuzino), despre anii petrecuti ?n ?nchisorile comuniste, este un adevarat eveniment editorial (prima editie fiind epuizata de mult si aproape inexistenta ?n biblioteci) !

Pentru cine nu stie, Oana Orlea este nepoata Marucai Cantacuzino si a lui George Enescu, ceea ce n-a ?mpiedicat-o (ba chiar a ajutat-o...) sa se ? plimbe ?, vreme de trei ani, ?ntre ?nchisorile comuniste, fara a avea parte ?n tot acest timp de vreun proces. Impresionant este faptul ca Oana Orlea povesteste fara patima (ba chiar cu o doza de umor) ?nt?mplarile prin care a trecut, anchetele, umilintele, apelativele de care a avut parte la v?rsta adolescentei (era eleva la liceu c?nd a fost arestata).

Deci, fetelor, puneti m?na pe aceasta carte ! Motivele s?nt mai multe dec?t as putea enumera aici... Dar macar pentru mostra de caracter pe care o veti gasi ?ntre copertele sale.

(Mihaela Spineanu, Elle, martie 2008)

Esti obisnuit sa te g?ndesti ca doar barbatii faceau ?nchisoare. Cartea Oanei Orlea are acest efect, ca lumineaza o parte necunoscuta a epocii : universul concentrationar feminin. Al batr?nelor sotii de liberali sau taranisti care faceau temnita grea doar pentru ca fusesera sotii. Al femeilor arestate pentru spionaj sau pentru sprijinirea rezistentei anticomuniste.

Al amestecului dintre detinutele de drept comun si cele politice. C?nd citesti ca o femeie era chinuita de tortionari prin sp?nzurarea cu capul ?n jos si apoi lasarea brusca la pam?nt astfel ?nc?t sa se izbeasca cu capul de podea, nu-ti prea vine sa mai r?zi.

Dar tonul pe care vorbeste Oana Orlea are din plin un optimism si o putere care o ?nalta deasupra caznelor. P?na si titlul e jucaus, desi ?n spatele lui sta o realitate crunta. Repetat ca laitmotiv, te face sa z?mbesti din c?nd ?n c?nd, desi nu ar trebui.

(Alexandru Varzaru, Academia Catavencu)