„Un om care crede absolut în ceva se poate socoti superior oricui, chiar lui Dumnezeu.
Convingerea lui nestramutata îi pune în mâna cheia cu care sa descuie toate portile vremii şi ale veşniciei.
E drept ca acel om – deodata ce n-a suferit ispita îndoielilor – s-a nascut blagoslovit de o atât de atotputernica neştiinta înca din maruntaiele naive ale maicii sale, încât nici o întorsatura a lucrurilor n-ar avea ce sa-l învete.“
— CIORAN
„Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisa de Cioran în limba româna.
Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decât ineditele aparute la Humanitas – Despre Franta, Îndreptar patimaș II și Razne.
Un manuscris fara titlu, așadar, numit astfel în virtutea unui pasaj pe care Cioran îl scoate, daca se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este.
Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul îl va descoperi singur), în ciuda orientarii metafizice pe care textul o capata mai apoi, în deplin contrast cu începutul amoros.
Demn de retinut, prin urmare, și de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut sa-l dea, din motive nu tocmai limpezi.“
— CONSTANTIN ZAHARIA