„Buimacitoarele evocari si confesiuni ale Arianei Rosser Macarie (debut la 72 de ani !) sunt scrise percutant si coplesitor, cu mâna de profesionist al labirintului narativ.

Nesat evocativ si jubilatie descriptiva. Ironie flegmatic-abraziva, pitoresc psihologic si precizie casanta. Sensibilitate, sagacitate si cinism.

Curaj dezarmant în etalarea cearcanelor propriului destin («steluta mea, o clona nascuta din haos, dupa un calapod schilod»). O autenticitate bine provocatoare, doldora de sinceritati inconfortabile pentru toata lumea, nu fara autopersiflari caustic-orgolioase si întelepciuni tardive. «Goana si risipa bezmetica prin paradisul iluziilor».

Falsa resemnare a ridurilor care se contempla sfidator, de nu chiar triumfator în oglinda («vitalitate tumultoasa») fie ca-i vorba de fetita baietoasa (poreclita Cataveica, Zurla, Coltoasa) cu tata sinucigas, de fiica imprevizibil-naravasa, sora dominatoare, eleva ca o «salbaticiune nedomesticita», studenta caminista si traumele maternitatii, fie ca trecem prin iubiri ratate, umilintele sotiei cu doua divorturi, spectrul otravit al soacrei, culisele televiziunii române în epoca Octavian Paler-Tudor Vornicu, casatoria cu un englez naucitor si sfertul de veac petrecut cu picanta nonsalanta într-o Anglie privita mucalit, tandru cârcotas, cu ghidusie valaha si mizantropie subtila.

Iar de-a lungul textuarii (tricotarii) frizând picarescul (Ariana adora Spania), sumedenie de oameni, stari, peisaje si fapte. Gara, livada, internatul, case de tara si oras, bunici fabulosi, operatii, tandarei, Alunis, Techirghiol, strada Berzei si Banu Manta, colegi, vedete sau protectori din radio si eleviziune, plus inevitabila vizita a ofiterului recrutor de la Securitate.

În fine, marea slabiciune de cititor a autoarei : "Mândrie si prejudecata".

De acum, cititi dumneavoastra. (Dan C. MIHAILESCU)