Cineva în orașul ăsta te iubește
„Acţiune, suspans, intrigă complicată, crime, accidente, răpiri, un deznodământ surprinzător, pe toate le veţi găsi în romanul Corinei Ozon, o combinaţie de thriller, policier şi science-fiction.
«Viaţa e făcută din cercuri concentrice, pe care le parcurgi ca să ocoleşti cât poţi ţinta, dar orice ai face ţinta eşti tu, pentru că acela e locul care ţi s-a dat de la naştere, iar de menire nu poţi să fugi», afirmă autoarea prin vocea unuia dintre personaje.
Binele şi dreptatea triumfă până la urmă, fiindcă, aşa cum spune un alt erou al cărţii, «Suntem nişte arheologi, săpăm după adevăr».
Însă dincolo de focurile de artificii ale unui conflict spectaculos se ascunde o poveste despre iubire, nefericire, regrete ori speranţă şi despre singurul lucru care contează în orice lume şi-n orice timp: familia."
Rodica Bretin
„Cum să nu-ți trezească curiozitatea o carte ce are motto câteva versuri dintr-o melodie ce sondează infinitul: π?
Totul pleacă de la această constantă matematică a cărei reprezentare zecimală nu are sfârșit.
Nici nu ai început bine s-o citești, că misterul este deja lângă tine și este sporit de versurile din motto. Ce transmit ele? Dragoste pentru matematică și obsesie pentru numere?
O obsesie ce pare să controleze complet persoana și s-o țină captivă într-un cerc infinit de calcule matematice, in a circle of infinity? Răspunsul îl primești exact la finalul cărții și se suprapune perfect pe ultimul vers din motto.
O nouă întrebare te ține în continuare în același cerc al infinitului."
Mihai Dinu
„Cartea Corinei Ozon este creată cu un singur gând, acela de a nu rata niciun cititor. Așa că, pentru a vă împlini destinul, nu ratați nici voi și citiți Cineva in orașul ăsta te iubește.
Un roman-fenomen, cum la noi nu s-a mai scris, o carte-film în care acțiunea bate personajul, doar pentru ca personajul să revină și să se bată pentru a supraviețui definitiv în noi.
Dacă v-a plăcut serialul The X-Files (Dosarele X), dacă vă încântă jocurile minții, dacă vreți o carte după a cărei lectură să rămâneți cu amintiri de neuitat, atunci Cineva din orașul ăsta te iubește este romanul vostru.
Și, ca să parafrazez titlul, sunt convins că toți cititorii, nu doar cei din oraș, vor iubi cartea Corinei Ozon."
Liviu Surugiu
„Tot ce își dorise era să scrie, să-și aștearnă gândurile, voia să le păstreze, părea că se estompau și nu voia să le uite.
Știa că nu se poate ascunde de lumea reală pentru totdeauna — viața îi adusese deja aminte de asta în trecut și era doar o chestiune de timp până când va fi nevoită să se confrunte din nou cu ea. Iar acel timp părea că venise.
Simțea cum capul avea să-i explodeze de la vibrațiile tot mai intense pe care le putea percepe acum ca pe zumzetul unui roi de albine.
În orașul adormit, mintea Gloriei era trează, asaltată de imagini și sunete pe care doar ea le putea vedea și auzi.
Blestemul acelui simț, care făcuse din ea un investigator căutat, dar și o prizonieră a lui."
Corina Ozon