Civilizatia in tranzitie. Opere complete vol. 10
Unul dintre cele mai interesante eseuri din acest volum, dedicat analizei din perspectiva teoriei arhetipurilor a unor fenomene spirituale si sociale contemporane lui Jung, este cel despre fenomenul farfuriilor zburatoare.
Abordate nu ca realitate fizica, ci ca una psihica, OZN-urile ilustreaza pentru omul contemporan modul în care se naste un mit.
Plecând de la forma rotunda sau ovala a obiectelor ceresti neidentificate, Jung le considera proiectii cosmice ale simbolurilor arhetipului sinelui (mandale). Cu totul surprinzatoare este si interpretarea pe care o da gânditorul elvetian national-socialismului.
Ca fenomen irational, el este accesibil explicatiilor din perspectiva inconstientului (colectiv), si nu explicatiilor «rationale» - prin factorii politici, sociali, economici. Jung considera ca manifestarea arhetipului etnic al germanilor - Wotan - este principala sa cauza.
Mai retin atentia eseurile: «Problema sufletului la omul modern», «Femeia în Europa», «Despre situatia actuala a psihoterapiei», "Complicatiile psihologiei americane", «Aparitia unei lumi noi».
Toate scrierile reunite în prezentul volum ilustreaza bogatia cunostintelor si profunda originalitate a gândirii lui Jung.
Înca în 1918 am constatat în inconstientul pacientilor mei germani tulburari aparte, care nu puteau fi atribuite psihologiei lor personale.
Asemenea fenomene impersonale se manifesta în vise întotdeauna ca motive mitologice, asa cum apar si în legende si basme pretutindeni în lume.
Eu am numit aceste motive mitologice arhetipuri: adica moduri sau forme tipice, în care sunt traite aceste fenomene colective. Am constatat o tulburare a inconstientului colectiv în fiecare dintre pacientii mei germani.
C.G.JungPrea mult timp ne-am imaginat ca psihoterapia ar putea fi tratata ca o «tehnica», precum o formula pe baza de reteta, o metoda de operare sau un procedeu de vopsire.
Medicul de rând poate folosi oricare dintre tehnicile posibile ale medicinei fara nicio retinere, dupa cum propria opinie despre pacientul sau era una ori alta, dupa cum teoriile sale psihologice erau de un fel sau altul, sau chiar în functie de preceptele sale filosofice ori religioase.
Psihoterapia însa nu poate fi aplicata în acest fel. Nolens volens, psihoterapeutul este prezent împreuna cu toate premisele sale, cum, de altfel, este si pacientul.
În fond, este în mare masura indiferent ce fel de tehnica aplica, întrucât nu de «tehnica» depinde ci, în primul rând, de personalitatea care foloseste o metoda.
Obiectul metodei nu este niciun preparat lipsit de viata, nici vreun abces sau produs chimic, ci întregul unei personalitati în suferinta.
C.G.Jung