În timpul acestui interviu, Corneliu Coposu îşi rememorează copilăria, tinereţea, anii războiului, cu momentele cheie din jurul lui 1944, ani petrecuţi în temniţă şi cei în care a condus PNŢ-ul.

*****

Cu ocazia centenarului lui Corneliu Coposu (20 mai 1914 – 11 nov. 1995), reeditam volumul de dialoguri realizate de doamna Doina Alexandru, fost redactor al Radio Europa Libera.

În timpul acestui interviu, Corneliu Coposu îsi rememoreaza copilaria, tineretea, anii razboiului, cu momentele cheie din jurul lui 1944, ani petrecuti în temnita si cei în care a condus PNt-ul.

„La centenarul nasterii sale si la aproape doua decenii de la plecarea sa dintre noi, ma strafulgera o simpla si orbitoare evidenta: Corneliu Coposu îi reprezinta pe cei sistematic nereprezentati în viata politica româneasca: pe cei care au avut parinti si bunici închisi la Sighet, la Canal, în Zarca Aiudului, la Poarta Alba si Râmnicu Sarat, pe intelectualii de elita deveniti tinta predilecta a injuriilor, dispretului si deriziunii, agresati nu numai la figurat, ci chiar fizic; pe absolventii universitari, specialisti, inovatori si olimpici care parasesc România fiindca nu au nici un cuvânt de spus.

Suntem poate o jumatate din aceasta tara care nu ne simtim reprezentati. Capsunari, medici, ingineri, computeristi, tarani, chelneri, infirmieri, scriitori – cu totii simt ca au drumurile blocate în România. Deschisa ramâne doar calea pribegiei.

Un singur om i-ar putea adaposti sub coroana sa de stejar al veacului pe toti acesti exponenti ai României adevarate, uitate, neglijate: Corneliu Coposu.

El nu a avut urmasi biologici, dar el este viu prin toti cei ce se simt înca reprezentati de el, mostenitorii sai spirituali. De la motii ce vin în fiecare an sa se roage la mormântul sau, pâna la copiii din tara Silvaniei, care îi studiaza biografia si îi dedica poezii, toti au înteles sensul mostenirii sale, exemplaritatea unei vieti traite în cinste, integritate si demnitate a suferintei.”

(Doina Alexandru)