Marele scriitor italian Giuseppe Bonaviri s-a nascut la 11 iulie 1924 in localitatea Mineo, din regiunea Catania, fiind primul dintre cei cinci copii ai croitorului Settimo Emanuele.

Fascinat de timpuriu de literatura, a inceput sa scrie poezii la varsta de opt ani. In anul 1943 se inscrie la Facultatea de Medicina si Chirurgie din Catania, pe care o absolva in 1949.

Debutul in literatura si-l face in anul 1954 cu romanul Il sarto della stradalunga, care il impune in lumea literara italiana. Activitatea sa este extrem de prodigioasa, dupa succesul obtinut cu cartea de debut publicand romane, nuvele, povestiri, poezie, estetica si teatru. In anul 1995 a fost distins cu prestigiosul premiu Luigi Pirandello, iar in anul 2000 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatura.

Opera lui Bonaviri continua sa fie deosebit de apreciata in intreaga lume, fapt ilustrat de frecventele reeditari si traduceri in numeroase limbi, inclusiv in limba romana.

Romanul Croitorul de pe Strada Mare este alcatuit din trei parti, trei puncte de vedere asupra aceleiasi intamplari. Protagonistul acestuia este Pietro Scire, un croitor care in lungile luni ale iernii, cand nu e nimic de facut, se hotaraste sa scrie cateva randuri despre lumea sa. O frantura din ?viata la tara?, insufletita de o imaginatie febrila care stie sa dea suflet, verb si mister naturii insasi, sentimentelor si obiectelor.

O poveste care porneste de la semnificatiile particulare catre un sens profund si emblematic, dilatand realismul faptelor banale intr-o dimensiune fascinanta, arhaica si universala, aceea a mitului.

Cu romanul Croitorul de pe Strada Mare, Giuseppe Bonaviri inaugureaza, in 1954, un parcurs narativ si liric care il va purta de-a lungul anilor spre o minunata si intensa poetica a cuvantului, a cuvantului celestial, sacru element purificator al fiintei umane pierduta in nenumarate universuri reale, fantastice, onirice.

O lume palpitanta si sonora, uneori secreta, alteori dezvaluita, pe care scriitorul o incredinteaza cuvantului spre a o fixa ab aeterno, ferind-o astfel de continua devenire, de nestatorniciile si de metamorfozele care obosesc realitatea, dezordonata si fragmentata in infinite forme.

(Prof. Univ. Dr. Sarah Zappulla Muscara, Universitatea Catania)