Lucrarea de fata se doreste a fi, ?n viziunea autorilor, o sinteza despre istoria moderna a rom?nilor, din punctul de vedere al organizarii statale si politico-institutionale. Limita cronologica inferioara are ?n vedere anul 1821, c?nd se declanseaza ?n Tara Rom?neasca, dar cu reverberatii si ?n celelalte teritorii locuite de rom?ni, miscarea de redesteptare nationala condusa de liderul pandurilor olteni, Tudor Vladimirescu, ?n timp ce limita cronologica superioara se opreste la anul 1918, anul ?nfaptuirii Marii Uniri a tuturor rom?nilor

Este una dintre cele mai frumoase perioade din istorie (nu ?nt?mplator calificata de istoriografi drept belle epoque, dar si secolul nationalitatilor), c?nd rom?nii, sub impactul ideilor liberale si democratice ale Revolutiei franceze de la 1789 ori a razboaielor napoleoniene care au propagat aceste idei, doresc constituirea unui cadru statal adecvat care sa-i cuprinda la un loc, dar, ?n egala masura, asigurarea modernizarii ?n pas cu celelalte state europene occidentale.

Av?nd o situatie particularizata de ?mprejurari vitrege si o pozitie geopolitica delicata, la granita a mari si puternice Regate si Imperii cu tendinte expansioniste: Regatul ungar la Vest, apoi ?nlocuit de Imperiul Habsburgic, Regatul polon la Nord (disparut ?n sec. XVIII si ?mpartit ?ntre vecini), Imperiul Otoman la Sud si Sud-Vest si cel Rus la Est, rom?nii au evoluat ?n institutii statale separate, dar foarte asemanatoare.

Daca Tara Rom?neasca (Valahia) si Tara Moldovei au intrat sub suzeranitate otomana (?n secolul al XVI-lea) ?n schimbul asigurarii securitatii si a integritatii granitelor, rom?nii din Transilvania si Banat, Bucovina (nordul Moldovei lui Stefan cel Mare), Basarabia (teritoriul dintre Prut si Nistru) vor cunoaste soarta necrutatoare a ocupatiilor straine (habsburgica, respectiv rusa), preocupate sa le stearga identitatea nationala si sa-i asimileze.

Miscarea de redestepare nationala declansata de Tudor Vladimirescu ?n al doilea deceniu al secolului al XIX-lea avea sa ?nlature forma cea mai apasatoare de exploatare a Imperiului Otoman, regimul fanariot, restaur?nd domniile pam?ntene, fara a ?nlatura ?nsa si suzeranitatea otomana.

Ca urmare a influentei cresc?nde a Imperiului Rus ?n Sud-Estul Europei, Principatele Rom?ne, Moldova si Muntenia, avanposturi ale crestinatatii ortodoxe, au intrat ?n sfera de influenta si interes a acestui puternic Imperiu pravoslavnic, care-si va institui protectoratul asupra lor (?n 1829), la r?ndul sau apasator si limitativ. Expresie a intentiilor Rusiei tariste de anexiune, Regulamentele Organice (1831-1832), care priveau organizarea aproape identica din punct de vedere institutional-administrativ, social, economic si religios a Principatelor Rom?ne, au trebuit sa tina cont si de vechile cutume autohtone si de cerintele boierimii reformatoare. Existau ?nsa si limite si imixtiuni ale celor doi ,,protectori?: Sultanul si Tarul.

Ideile progresiste avansate de revolutiile declansate pe plan european ?n 1848 au patruns si ?n teritoriile locuite de rom?ni, acestia din urma action?nd, este adevarat separat ?n practica, dar unitar ?n spirit si viziune, pentru redob?ndirea drepturilor existente ?n trecut. ?mprejurarile externe vor favoriza la ?nceput, dar si defavoriza spre final, actiunile ?ntreprinse de patriotii moldoveni, munteni, transilvaneni, banateni si bucovineni. Esecul acestora va contribui la cristalizarea unui program politic mult mai bine ?nchegat si adaptat vremurilor neprielnice: unirea Moldovei si Munteniei ?ntr-un singur stat, ca un prim pas spre dob?ndirea independentei si desav?rsirea unitatii nationale.

Prin eforturile unei generatii de intelectuali de exceptie, cea pasoptista, patrioti energici si neobositi ?n sustinerea cauzei nationale ?n fata Cabinetelor si diplomatiei europene, dar si a opiniei publice de pretutindeni, obiectivul primordial, Unirea Moldovei si Munteniei, se va realiza, chiar daca nu asa cum si-o dorisera (cu un Print strain pe Tronul Principatelor Unite si cu ereditatea domniei), la 1859, prin mobilizarea energiilor ?ntregii natiuni, reusita privita cu speranta si de rom?nii de peste Carpati, a caror existenta ca natiune de sine statatoare le era negata ?n continuare si ale caror drepturi ramasera nerecunoscute.

?nlaturarea protectoratului rusesc asupra Principatelor Rom?ne, dar cu mentinerea suzeranitatii otomane, si instituirea garantiei colective a Puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856 nu au oferit dec?t un cadru institutional hibrid, aproape nefunctional, departe de a satisface revendicarile rom?nilor. Tocmai de aceea, a fost nevoie de eforturi sustinute ?n vederea ?nfaptuirii unirii ?n persoana lui Alexandru Ioan Cuza, recunoasterea dublei sale alegeri, a deplinei unificari politice si administrative a Principatelor, adoptarea unor reforme absolut indispensabile consolidarii statului si modernizarii societatii rom?nesti.

Sustinut de rom?ni ?n diverse ?mprejurari (prin memorii si proiecte de reforme ?n prima jumatate a secolului al XIX-lea) si oficializat ?n programul national rezultat din rezolutiile Divanurilor ad-hoc (1857), principiul alegerii unui Print strain la Tronul Principatelor Unite ?si va gasi consacrarea ?n 1866, este adevarat printr-o lovitura de stat a elitei politice coalizate, care a dus la detronarea lui Cuza Voda

Noul Principe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, de origine germana (prusaca), dar ?nrudit si cu familia imperiala franceza, va accepta Tronul Rom?niei, dovedindu-se cea mai inspirata alegere, domnind nu mai putin de 48 de ani, ?ntr-un cadru constitutional liberal asigurat de legea fundamentala adoptata la 1866.

Dupa dificultatile de la debutul domniei, transpuse ?ntr-o instabilitate guvernamentala si parlamentara, justificate de lipsa de experienta si insuficienta cunoastere a elitei politice rom?nesti, a aspiratiilor natiunii si a mecanismului parlamentar, va reusi destul de repede sa devina un adevarat arbitru al vietii politice, cu o alternanta la putere a doua partide politice de guvernam?nt, liberal si conservator, un excelent coordonator al politicii externe si al diplomatiei rom?nesti, un bun si capabil comandant militar, care, alaturi de armata rom?na, se va ?ncununa de lauri c?stig?nd independenta de stat a Rom?niei ?n anii 1877-1878, asigur?ndu-i, prin ridicarea la rangul de Regat, ?n 1881, prestigiul la care avea dreptul sa aspire, nu numai ?n Peninsula Balcanica, ci si ?n familia statelor europene.

Pozitia geostrategica, la care se adauga capacitatea combativa si potentialul material si uman de care dispunea constituiau suficiente avantaje pentru Regatul Rom?niei,din ce ?n ce mai mult curtat de Puterile europene, mai ales Germania si Austro-Ungaria, ?n vederea atragerii ?ntr-o alianta politico-militara cu caracter defensiv. Politica ?nteleapta a Regelui Carol I si a guvernantilor, ?ndeosebi alianta cu Puterile Centrale semnata ?n 1883 si re?nnoita la fiecare patru ani (ultima data, ?n 1913) au asigurat Rom?niei o pozitie puternica si respectata ?n Balcani, ale carei granite s-au consolidat, dupa pierderea Basarabiei de Sud, retrocedata, la finalul Congresului de Pace de la Berlin din 1878, Rusiei tariste. Astfel, tot ?n 1878, Rom?nia primea Dobrogea, ?n fapt, parte componenta a spatiului de formare a poporului rom?n (spatiul carpato-danubiano-pontic) si stravechi teritoriu detinut vremelnic de voievozii munteni (p?na la ?ncorporarea, ?n sec. XV, ?n Imperiul Otoman), iar ?n 1913, ?n urma implicarii ?n cel de-al doilea razboi balcanic, prin alipirea Cadrilaterului (sudul Dobrogei).

Izbucnirea Primului Razboi Mondial, cataclism de proportii nemai?nt?lnite p?na atunci, va marca ?n sens negativ secolul XX (inspirat denumit de specialisti drept ,,secolul extremelor?), dar, ?n acelasi timp, va deschide si calea dreptului la existenta, ?n state de sine statatoare, ale unor popoare ce p?na atunci se aflau ?nca sub variate stap?niri straine si a dreptului de a-si decide singure soarta, de a reveni la patria mama, cum a fost si cazul rom?nilor din provinciile aflate sub stap?nire habsburgica si rusa.

Dupa o perioada de doi ani de neutralitate, Rom?nia va fi antrenata ?n v?ltoarea razboiului alaturi de statele Antantei (Franta, Marea Britanie si Rusia), care recunoscusera dreptul rom?nilor de a se uni cu fratii lor din teritoriile rom?nesti aflate sub stap?nire austro-ungara (Transilvania, Banatul si Bucovina).

Daca din punct de vedere militar au alternat esecurile dureroase cu victoriile stralucite, iar din punct de vedere teritorial, am pierdut controlul asupra Munteniei, Olteniei si Dobrogei, ocupate de inamic, speranta ?n victoria finala a continuat sa supravietuiasca ?n Moldova, centrul ,,rezistentei p?na la capat?. ?i ?ntregul calvar al rom?nilor avea sa se sf?rseasca apoteotic ?n cursul anului 1918, c?nd au loc actele de unire ale Basarabiei (27 martie/9 aprilie), Bucovinei (15/28 noiembrie) si Transilvaniei (18 noiembrie/1 decembrie) cu patria mama. Astfel, visul rom?nilor de a trai ?n granitele aceluiasi stat era ?mplinit.