Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul secolului al VI-lea, conţin o legitimare a valorilor ascetice ale Evului Mediu timpuriu, legate de naşterea culturii benedictine.

Povestirile de vieţi exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse în tumultul invaziilor barbare din Italia, conţin arhetipurile valorilor şi frămîntărilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar şi o filosofie a sfîrşitului istoriei.