Dictionar de drept al muncii
Au trecut aproape doua decenii de la aparitia primului Dictionar de drept al muncii ? lucrare stiintifica inedita la vremea respectiva.
In rastimpul care s-a scurs, s-au produs modificari substantiale in legislatia (dreptul) muncii. Explicatiile de fond ale acestor modificari rezida in adoptarea Codului muncii (Legea nr. 53/2003) si in apartenenta Romaniei, din anul 2007, la Uniunea Europeana.
Asadar, pe de o parte ? depasindu-se etapa de tranzitie ? institutiile dreptului muncii sunt azi, aliniate cerintelor unei economii de piata si, pe de alta parte, ele au devenit consonante cu legislatia europeana. Intr-un asemenea context, elaborarea unui nou Dictionar de drept al muncii se impunea ca deplin justificata.
Astfel, Dictionarul a fost conceput, reprezentand un instrument de lucru extrem de util pentru cei care sunt chemati sa cunoasca si sa aplice normele legale cu privire la raporturile de munca, intemeiate pe contractul individual de munca (salariati, angajatori, organizatii sindicale si organizatii patronale).
Explicatiile referitoare la conceptele cuprinse in Dictionar se adreseaza si studentilor, masteranzilor si doctoranzilor in drept sau in stiinte limitrofe.
Lucrarea Dictionar de drept al muncii nu cuprinde numai termenii care sunt definiti expres de legislatia muncii, fiind descifrati, in pofida dificultatilor, si termenii care nu pot fi decat dedusi din cuprinsul reglementarilor legale.
Orice dictionar este, de regula, numai explicativ, in timp ce Dictionarul de fata are si un caracter aplicativ. Deliberat, componenta sa teoretica este completata cu aspecte concrete, necesare si utile, spre a se putea folosi in activitatea practica.
La sfarsitul lucrarii Dictionar de drept al muncii sunt alaturate, cronologic, lista principalelor acte normative in vigoare din domeniul legislatiei muncii si, partial, al legislatiei securitatii sociale. La fel, se regasesc, lista conventiilor O.I.M. ratificate de Romania, regulamente si directive in materie de munca ale U.E., alte instrumente internationale (ratificate sau la care tara noastra a aderat).