„Sabina Cantacuzino era un personaj extraordinar... Avea o prestanta de regina. Desi mica, parea si devenea chiar, in chip misterios, mare. Era frumoasa ca doamna batrana, batrana, o frumusete imperiala si doar aparent distanta, aristocratica...

Se plimba repede si energic, zilnic, la Sosea, de la un capat la celalalt si inapoi, sau in padurea, pe atunci pustie si minunata, de la Baneasa...

Povestea minunat episoade din copilaria lor [a fratilor Bratianu]... Era foarte culta. Iubea si cunostea muzica in profunzime. In casa ei se dadeau concerte de camera si canta sonate George Enescu...

Mai ales avea un mare simt al dreptatii si egalitatii. Ea a organizat si intretinut caminul de copii cu primul sistem Montessori aplicat in tara.

La fel, tot ea a infiintat si si-a dat timpul si energia ei totala pentru un camin de batrani, model... Traia singura de tot in casa ei atat de frumoasa, inconjurata de mobila, tablouri si bibelouri minunate... Avea o vitalitate si o agilitate absolut extraordinare pana s-a imbolnavit... Nimeni din familie nu a stiut ca e bolnava, nimeni... Tanti Bi detesta slabiciunea, lacramarea, vaicareala, mila. Era o stoica.“

(Pia Pillat, in Sufletul nu cunoaste distantele)

Pasionantele memorii ale Sabinei Cantacuzino continua cu al doilea volum privind perioada Primului Razboi Mondial (1914–), cu precadere a „Razboiului Romaniei“ (1916–1919). Sabina Cantacuzino a fost martora ocupatiei militare a Capitalei de catre germani (1916–), guvernul Ionel Bratianu si suveranii fiind plecati in exil la Iasi; internata de autoritati la manastirea Pasarea (1917), a revenit peste noua luni in Bucuresti si a participat, dupa armistitiu, la cele mai insemnate momente de celebrare a Marii Uniri.

In raport cu alti autori de scrieri memorialistice referitoare la aceeasi perioada, Sabina Cantacuzino ocupa un loc special: ca membra a familiei Bratianu, cunoaste bine mai toate figurile politice importante ale vremii si este pe deplin convinsa de justetea ideilor si demersurilor fratilor sai (confirmate, la urma urmei, de istorie); pe de alta parte, caracterul integru, principiile ei morale inflexibile sunt o garantie de judecata dreapta a oamenilor si faptelor, despre care povesteste cu aceeasi verva, inteligenta si fin spirit de observatie ca in primul volum.

Cartea a fost completata cu o serie de insemnari razlete ale autoarei, incepand cu evocarea doamnelor de onoare ale reginei Elisabeta (1869–) si sfarsind cu pagini de jurnal privind rebeliunea legionara (ianuarie 1941), si se incheie cu un arbore genealogic al familiei Bratianu.