Dintr-un secol de viață, ce să smulgi amintirilor
„Tutu Oroveanu a făcut prin naștere parte din aristocrația românească și a fost una dintre marile frumuseți ale Bucureștiului interbelic.
Prima parte a vieții ei a stat sub o zodie fericită, lipsită de griji...
Apar în paginile cărții, între alții, Octavian Goga, Grigore Gafencu, I.G. Duca, C. Argetoianu, Armand Călinescu, Nicolae Titulescu, Martha Bibescu, Ion Antonescu, reginele Maria și Elena, Richard Strauss, George Enescu, Sviatoslav Richter, Dinu Lipatti, Cella Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Alice Voinescu, Vladimir Streinu...
După 1944, va avea nevoie de întreaga sa forță fizică și psihică: lumea ei, intrată sub ocupație sovietică, e năruită printr-un val violent de arestări, confiscări de bunuri, distrugeri.
Tutu și familia ei au parte de umilințe și teroare, de tragedii: Constantin Bușilă, tatăl adoptiv, e arestat în toamna lui 1944 și, după cinci ani, moare în închisoarea de la Aiud, proprietățile le sunt confiscate, și agoniseala de o viață furată, maestrul Georgescu e „epurat“ de la Filarmonică pentru câțiva ani.
După revenirea lui la pupitru, casa Georgescu devine un adăpost pentru rudele rămase fără mijloace de subzistență, iar maestrul și soția lui ajută o mulțime de prieteni persecutați…
După ce termini cartea, ai impresia că ai ascultat confidențele unui prieten.“
— ADRIANA BITTEL
TUTU GEORGE GEORGESCU (1912–2008) s-a născut cu numele Florica Oroveanu într-o veche familie boierească.
La 18 ani se îndrăgostește de dirijorul – director al Filarmonicii și al Operei Române la acea vreme – George Georgescu.
În ciuda diferenței mari de vârstă, de 25 de ani, cei doi se căsătoresc în 1933, nași fiindu-le I.G. Duca și soția acestuia.
Tutu călătorește pretutindeni în lume cu prilejul concertelor soțului ei, „Maestrul“, cum îl numește; cunoaște numeroase personalități artistice și politice, iar odată cu venirea comuniștilor la putere vede cum este anihilată treptat o întreagă moștenire culturală.
La vârsta de 90 de ani, cu sinceritatea celui care nu mai are nimic de pierdut, își dictează amintirile unui casetofon, într-un puzzle de o prospețime și o culoare a rememorării fără egal.
