„Pasiunea pentru superlative ramâne nestinsa în România de-a lungul timpului. Casa de avocatura spirituala a exceptionalismului carpatin nu doarme si insista sa sustina, în acest avânt insomniac, ca traim într-un spatiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e sa ne admiram singuri maretia.

România nu e singura tara care se pretinde mare pentru a uita ca e mica. Dar e cea care ne intereseaza, fiindca în ea traim.

Or, a inventa formule superlative când esti corigent la atâtea criterii elementare tradeaza un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid în calendarul sporturilor olimpice.

O tara lipsita de autostrazi si spitale se leagana în iluzia exceptionalismului si a fratelui sau de cruce, celmaicelismul.

O tara plina de analfabeti functional se chinuie sa-si ilustreze detenta fabricând produse care ies din conturul normalitatii.

O tara cu scoli în care ploua si în care veceul e în fundul curtii se pacaleste singura prin îndelungi artificii cosmetice.

O tara unde lumea nu mai citeste adulmeca lacom Cartea – e adevarat, a Recordurilor.

O tara plina de gropi si de boli cocheteaza cu vârful clasamentului.

O tara cu mortalitatea infantila cea mai mare din Europa exalta traiul bun si se viseaza deasupra celorlalte.“

(RADU PARASCHIVESCU)