Dulcele bar este o frumoasa si profunda scrisoare de dragoste catre un tata fara chip, o poveste de dragoste melancolica dintre un baiat si o cârciuma din colt, la fel de afumata si de sfâsietoare ca un Sinatra din 1978.

THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW

Moehringer s-a nascut practic într-un bar, un local cu valente literare din orasul care i-a servit drept cadru lui F. Scott Fitzgerald pentru Marele Gatsby.

Aduce un tribut iscusit legaturilor sale scriitoricesti, descriindu-si calatoria – de la baietelul fara tata ce traieste în casa vraiste a bunicului sau pâna la curier la New York Times si bautor de cursa lunga – cu maretie dickensiana si tratându-si esecurile cu simtul umorului.

PEOPLE

Dulcele bar nu este o carte despre trezire, ci despre maturizare.

Tensiunea autentica a acestei povesti rezida în distanta dintre cine era tânarul J. R. Moehringer si cine îsi dorea sa fie. Pe masura ce distanta se micsoreaza, îti vine sa te bucuri.

Dar strigatul de bucurie îti va muri pe buze când îti vei da seama ca odata ce distanta a disparut, povestea s-a terminat.

Singurul neajuns al acestui debut excelent este ca trebuie sa existe si o ora a închiderii.

MALCOLM JONES, NEWSWEEK

„Pustiul e scriitoras”, spune unul dintre obisnuitii (de la bar) despre Moehringer, ceea ce se dovedeste o subapreciere grosolana.

Pustiul e cel mai bun scriitor de memorii de acest fel de la Clubul mincinosilor al lui Mary Karr încoace.

Cartea pustiului e dementiala.

JANET MASLIN, THE NEW YORK TIMES

Mergeam acolo când eram fericiti, sa sarbatorim, si când eram tristi, sa rabufnim.

Ne duceam acolo dupa nunti si înmormântari, sa luam ceva ca sa ne calmam si mereu pentru o doza de curaj înainte.

Ne duceam acolo când nu stiam ce ne trebuie, în speranta ca cineva ne va spune.

Ne duceam acolo în cautare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau dupa cineva care disparuse, pentru ca mai devreme sau mai târziu toata lumea ajungea acolo.

Dar cel mai adesea ne duceam acolo când trebuia sa fim gasiti.

*****

Mult înainte de a-mi putea vinde bautura în mod legal, barul m-a salvat.

Mi-a redat încrederea când eram copil, a avut grija de mine în adolescenta, iar ca tânar barul m-a îmbratisat.

Ma tem ca suntem atrasi catre ceea ce ne paraseste si catre ceea ce e cel mai probabil sa ne paraseasca, însa în cele din urma cred ca suntem definiti de ceea ce ne îmbratiseaza.

Fireste, am îmbratisat la rândul meu barul, pâna când într-o seara barul m-a respins, si în acea parasire finala barul mi-a salvat viata.

J.R. MOEHRINGER