E de rău, gândim prea mult
"E de rău, gândim prea mult" sau cum să ne îmblânzim minteaÎl cheamă Gândirici și e un hamster care aleargă într-o rotiță.
În capul tău. Îți face viața grea. Adesea imposibilă.
În unele zile, aleargă mai repede. În unele nopți, nu te lasă să dormi. „Nimeni nu mă înțelege.“ „Ce-o să creadă lumea despre mine?“ „De ce tuturor le merge bine și mie nu?“ Bietul hamster.
În spatele alergăturii neobosite a lui Gândirici se ascunde egoul tău – acela căruia încerci să-i satisfaci orice capriciu.
În fața neplăcerilor vieții, egoul tău te face să suferi, te induce în eroare, te împiedică să fii liber. Cum poți să-l pui la locul lui?
Pe un ton vioi și alert, dr. Serge Marquis ne invită să observăm cum funcționează egoul nostru.
Să ne amuzăm pe seama tertipurilor lui. Apoi, să ne oprim din ritmul trepidant al vieții ca să ne găsim liniștea.
Cu empatie și răbdare, autorul ne însoțește printr-o aventură neașteptată, aceea a… descreșterii personale. O abordare inedită, în același timp captivantă și eliberatoare. Pentru că un mic pas mai puțin pentru Gândirici înseamnă un mare pas înainte pentru noi înșine.
„Dr. Serge Marquis scrie cu mult umor și cu o profundă înțelegere a naturii umane.“
– France 2
„Totul trebuie luat de la capăt de fiecare dată când micul eu intră în panică. Până în ziua în care, prin perseverență, descreșterea personală ajunge să fie efectuată de minte instantaneu. În acea zi, micul eu nu mai are aproape nicio influență. De îndată ce acesta începe să se plângă, inteligența intră în acțiune și se instaurează liniștea.“
– Dr. Serge Marquis