Enciclopedia locurilor mistice si sacre ale lumii
Aceasta carte este o prezentare selectiva a locurilor din toata lumea pe care oamenii le cred sacre: tinuturi de pe pamânt pe care ei le venereaza sau pe care le considera sfinte, unde descopera misticul, fie în mediul înconjurator, fie în ei însisi.În ceea ce priveste selectarea articolelor pentru aceasta culegere, merita retinut faptul ca, în Marea Britanie, oriunde te-ai afla, te situezi la maximum cincisprezece kilometri de un loc sacru; ca numai în Regatul Unit sunt noua sute de cercuri din piatra; si câte alte biserici, de la cea mai mica biserica parohiala la Catedrala Sfântul Paul sau Westminster?
Fiecare tara din lume îsi poate revendica tot atâtea tributuri aduse credintelor sale.
India, de exemplu, a fost descrisa drept un imens loc de pelerinaj, iar multe dintre tarile Orientului îndepartat au altare mici, pe marginea drumului, aproape la fiecare cotitura.
Asadar, este imposibil sa includem toate asezarile sacre din lume în lucrarea noastra, în aceasta enciclopedie, am selectat acele situri care nu sunt doar speciale si de interes în sine, ci sunt si reprezentative pentru o gama mai larga, mai existena pe întreg mapamondul.
Sunt incluse locuri stravechi si moderne, locuri ale religiilor existente si locuri ale unor credinte pierdute în negura vremurilor.
Aceasta selectie demonstreaza bogata diversitate de culte de-a lungul secolelor.