Esafodul, unul dintre romanele cele mai apreciate ale lui Cinghiz Aitmatov, urmareste doua destine intru citva asemanatoare: cel al lupoaicei Akbara, izgonita de invazia oamenilor din locurile unde vineaza, si cel al tinarului Avdeu Kallistratov, prigonit de semeni pentru convingerile sale religioase.

Dat afara de la seminar din cauza notiunii lui despre Dumnezeu pe care ceilalti o considera o erezie, Avdeu nu-si pierde o clipa credinta in puterea religiei de a-i face pe oameni mai buni si incearca neincetat sa-i reformeze pe cei din jur.

Dar, de cite ori vrea sa-i aduca pe altii pe calea cea dreapta, fie ca e vorba de o banda de contrabandisti sau de o sleahta de betivi, sfirseste batut si lumea ajunge sa-l socoteasca un fel de „nebun intru Hristos”.

Alaturi de paginile in care sint descrise peisajele de o frumusete fara egal din Kirgizstan, ce tradeaza atasamentul profund al scriitorului fata de natura salbatica si de pamintul natal, magistrala este viziunea halucinanta a polemicii dintre Hristos si Pilat din Pont pe marginea primatului vietii spirituale sau a dorintei de putere, ce aminteste de Maestrul si Margareta lui Bulgakov.