Ultima carte publicata de Albert Camus, Exilul si imparatia este o antologie de sase povestiri aparuta in 1957, chiar anul in care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatura.
Janine, sotia unui negustor de tesaturi, se pierde in friguroasa noapte araba, incercind sa lase in urma anii petrecuti intr-o casnicie careia nu-i mai vede noima. Un pictor incearca din rasputeri sa-si urmareasca visul, dar e impiedicat la tot pasul de admiratori.
Un misionar isi pierde identitatea intr-o experienta terifianta si e convertit cu brutalitate la fetisurile unui trib de salbatici. Fie ca se petrec in Africa de Nord, in America de Sud sau in Europa, aventurile solitare din Exilul si imparatia sint portrete ale exilului spiritual, ale incercarilor nesfirsite ale omului de a-si gasi un regat interior in care sa renasca.
Linga el veni batrinul, apoi fata noptii, dar nimeni nu-l privea pe d’Arrast. Se ghemuisera in jurul pietrei, tacuti. Numai vuietul fluviului urca pina la el, prin aerul apasator.
Din coltul lui intunecos, d’Arrast asculta, fara sa vada pe nimeni, si zgomotul apelor il umplea de o fericire navalnica. Statea cu ochii inchisi, salutind, plin de bucurie, propria-i forta, salutind, inca o data, viata care incepea din nou. Undeva, foarte aproape, izbucni o detunatura. Fratele se indeparta putin de bucatar si, pe jumatate intors catre d’Arrast, fara a-l privi, ii arata locul gol:
– Asaza-te cu noi.
(Albert Camus)
