Medici, cardiologi, neurologi, reanimatori au descoperit recent ca constiinta unor pacienti care au fost considerati morti ramasese operationala.

Dar ramasese operationala in afara corpului lor!

Ea ii supravietuise acestuia din urma, in ciuda constatarii opririi inimii, a respiratiei si a oricarei activitati a creierului.

Intr-adevar, odata reanimate, acesti oameni salvati de la moarte au descris in detaliu ceea ce observasera din interventia medicala efectuata in cursul presupusei lor morti.

Relatari coroborate de martori, medici, infirmieri, ingrijitori prezenti la fata locului.

Aceste miracole nu ne pot face sa nu ne intrebam: Care este statutul exact al constiintei?

Se gaseste ea cu adevarat in trup? Cum poate ea sa ramana activa, odata creierul “stins”? Ii supravietuieste ea?

Intrebari cu atat mai actuale cu cat unele rapoarte medicale, urmand unor anchete de mare amploare, incurajeaza ideea ca constiinta ar supravietui la oprirea inimii si a creierului, autorii mergand pana la a sugera ca ea nu este incarcerata in corp!

Si la o constatare de acelasi ordin ajung si lucrarile unor neurologi specializati in starile meditative.

A sustine ipoteza supravietuirii nu inseamna, cu siguranta, a favoriza un regres al gandirii, asa cum pretind oamenii ratiunii.

Perseverand in a-i nega pertinenta, acestia risca sa rateze o treapta din ascensiunea catre adevar. In anii din urma, studii stiintifice ireprosabile au furnizat noi indicii. Indicii decisive, dar, din pacate, ignorate de marele public, chiar si de oamenii de stiinta direct interesati.

O lacuna pe care aceasta carte isi propune sa o corijeze.