Memoriile Nadejdei Mandelstam, cuprinse în volumele Fara speranta si Speranta abandonata, reprezinta una dintre cele mai impresionante marturii despre viata în Uniunea Sovietica în timpul terorii staliniste.

Daca prima parte a extraordinarelor memorii ale Nadejdei Mandelstam, Fara speranta, prezinta ultimii patru ani de viata ai lui Osip Mandelstam, cele doua arestari, exilul si moartea, precum si destinul postum pe care sotia lui si-a propus sa-l aduca la cunostinta posteritatii, cartea a doua – Speranta abandonata –, opera cu totul independenta, în care autoarea îsi rememoreaza existenta din momentul întâlnirii cu Mandelstam, la 1 mai 1919, relateaza despre viata lor în deceniul al treilea si începutul celui de-al patrulea, despre prieteni si ambianta literara: acmeistii, Hlebnikov, Pasternak, Tvetaeva si, îndeosebi, Ahmatova, a carei prezenta nu a fost decât episodica în primul volum.

Încercare de a întelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelstam, uneori foarte personala si patimasa, produce o impresie profunda, zguduitoare, constituindu-se totodata într-o originala istorie a literaturii ruse din prima jumatate a secolului XX.

„Apoi, m-am întrebat adesea daca trebuie sa urli când esti lovit si calcat în picioare.

N-ar fi oare mai bine sa întepenesti într-o semetie draceasca si sa raspunzi calailor printr-o tacere plina de dispret?

Si am hotarât ca trebuie sa urli. În acest urlet sfâsietor, care nu se stie de unde rasuna în celulele închise ermetic, aproape izolate acustic, sunt concentrate cele din urma ramasite ale demnitatii umane si ale încrederii în viata. Prin urlet, omul îsi apara dreptul la viata, trimite o veste oamenilor din libertate, cere ajutor si împotrivire.

Daca nu ti-a mai ramas nimic altceva, trebuie sa urli. Tacerea este o adevarata crima împotriva neamului omenesc.”

- Nadejda Mandelstam

Opinii editoriale

Harrison E. Salisbury:

„Nici o carte despre Rusia pe care am citit-o recent nu mi-a oferit o perspectiva atât de emotionanta si devastatoare ca perspectiva asupra iadului care a devenit Rusia în vremea lui Stalin din aceasta extraordinara lucrare dedicata poetului Mandelstam de devotata lui sotie.”

George Steiner:

„Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei carti. A emite judecati asupra ei reprezinta aproape o insolenta – chiar si judecati menite sa o ridice în slavi sau sa-i aduca un omagiu.”