Fata de laborator - O poveste despre dragoste, plante si stiinta!

O uimitoare carte de memorii – debutul editorial al unei femei cercetator; un portret emotionant al unei prietenii indelungate; o viziune uimitor de proaspata asupra plantelor, care va schimba pentru totdeauna modul in care priviti natura.

Hope Jahren a construit trei laboratoare in care a studiat arbori, flori, seminte si tipuri de sol.

Fata de laborator, primul ei volum, este un tratat revelator despre viata plantelor, dar si o carte despre munca, dragoste si muntii care pot fi mutati din loc de acestea doua puse laolalta.

Este o carte despre copilaria din Minnesota rurala, alaturi de o mama neinduplecata si un tata care o incuraja sa se joace ore in sir in laboratoarele de la scoala la care preda, despre cum si-a gasit un refugiu in stiinta si a invatat munca de laborator facuta „si cu inima, si cu mainile” si despre inevitabilele dezamagiri, triumfuri si descoperiri entuziasmante ale muncii stiintifice.

Insa in centrul cartii se afla povestea legaturii lui Jahren cu un om minunat si ranit pe nume Bill, care devine partenerul ei de laborator si cel mai bun prieten.

Aventurile lor stiintifice – uneori neortodoxe – ii duc din Midwest pana in cealalta parte a Americii si inapoi, peste Atlantic, pana la cerurile vesnic luminate ale Polului Nord si in tropicalul Hawaii.

Privirea scrutatoare a lui Jahren asupra plantelor, tenacitatea uimitoare a spiritului ei si descrierile amanuntite ale naturii dau viata fiecarei pagini a acestei carti extraordinare. Fata de laborator iti deschide ochii catre mecanismele minunate si complicate din fiecare frunza, fir de iarba si petala. Este o dovada vie a ce se poate intampla cand ai puterea, pasiunea si simtul sacrificiului necesare pentru a trai din ce-ti place cu adevarat, descoperind pe parcurs cine esti.

Profund emotionanta... O opera intru totul originala, deopotriva indrazneata si entuziasmanta. O scriitoare facuta din acelasi aluat cu Oliver Sacks, care ne arata intr-un mod extraordinar cum se face stiinta. Jahren este un observator atent, rezistent si al naibii de amuzant.

Elle

Onesta de-ti taie respiratia… Minunata… In esenta, Fata de laborator este o carte despre a vedea – cu ochii, dar si cu mainile si cu inima.

American Scientist

Fascinanta. Abila si pigmentata cu umor. Amintirile unui om de stiinta, despre o viata capricioasa, curajoasa, fascinanta. Ca si A Primate\\'s Memoir a lui Robert Sapolsky sau H is for Hawk a lui Helen MacDonald, ne transmite energia unei minti frumoase in mijlocul naturii.

The Seattle Times

Fragment:

Nu exista pe lume un lucru mai perfect decât o rigla de calcul. Aluminiul ei lucios se simte rece pe buze, si daca o tii orizontal fata de lumina vezi toate colturile celui mai perfect unghi al lui Dumnezeu.

Daca o înclini într-o parte, se transforma gratios în cea mai extravaganta spada, retractabila cu mare iscusinta, Chiar si o fetita poate mânui o spada, cu cursorul pe post de mâner.

In amintirea mea, acest joc nu poate fi despartit de primele povesti pe care le-am auzit, deci mi-l voi închipui mereu pe Avraam în mare suferinta,; cât p. e-aci sa-l jertfeasca pe micul si neajutoratul Isaac, cu rigla lui de calcul cumplita ridicata în aer.

Am copilarit în laboratorul tatalui meu si m-arn jucat sub bancile de chimie pâna când am crescut îndeajuns încât sa ma joc pe ele.

Tata a predat timp de patruzeci si doi de ani neîntrerupti notiuni introductive de fizica si stiinta pamântului în acel laborator, în mijlocul unui colegiu de stat din Minnesota rurala; îsi iubea laboratorul, un loc pe care si eu, si fratii mei îl iubeam.

Peretii erau facuti din blocuri de zgura spoiti cu vopsea crem partial lucioasa, dar simteai textura cimentului sub ea daca închideai ochii si te concentrai. tin minte ca hotarâsem ca lambriurile de cauciuc negru trebuie sa fi fost lipite cu adeziv, pentru ca nu gaseam nicio gaura de cui.

Le-am masurat lungimea cu ruleta galbena care se extindea pâna la treizeci de metri. Erau banci lungi de lucru unde trebuiau sa stea cinci elevi de colegiu unul lânga altul, toti cu fata în aceeasi directie.

Blaturile acestea negre erau reci ca niste pietre de mormânt si facute dintr-un material imemorial, un material pe care acidul nu-l ardea si ciocanul nu-l sfarâma (totusi nu încercati). Bancile erau suficient de solide încât sa poti sta în picioare pe marginile lor si nu puteau fi zgâriate nici cu piatra (totusi nu încercati).

La intervale egale între banci se aflau legaturi de duze argintii de o stralucire nemaivazuta, cu mânere pentru care îti trebuia toata forta ca sa le întorci la nouazeci de grade, iar când faceai asta cea pe care scria „gaz” nu facea nimic pentru ca nu era conectata, dar cea pe care scria „aer” izbucnea navalnic si încântator, încât parca-ti venea sa pui gura pe ea (totusi nu încercati).

Locul era curat si deschis si gol, dar fiecare sertar continea o multime fascinanta de magneti, cabluri, sticla si metal, toate utile la ceva; trebuia doar sa-ti dai seama la ce. în dulapul de lânga usa era banda pentru testarea pH-ului, ca o scamatorie sau chiar mai interesanta, pentru ca în loc sa arate un mister îl si dezlega: puteai vedea diferenta de culoare, deci de pH, între un mic scuipat si o picatura de apa sau...