García Márquez. Povestea unui deicid
Textul împletește analiza profundă a operei cu fragmente din dialogul pe care Vargas Llosa l-a purtat cu García Márquez, oferindu-le cititorilor ocazia să asiste la o punere în scenă a metaliteraturii.
Sub ochii lor se desfășoară întregul travaliu romanesc, de la începuturile în jurnalism și scrierea primelor povestiri, până la recurențele culturale și realitățile fictive pe care le produc.
Vreme de optsprezece luni, García Márquez s-a închis într-o cămăruță, fumând și scriind, scriind și fumând.
A bătut la mașină peste o mie trei sute de file, fără să punem la socoteală materialele aruncate la coș. Ce a rezultat este un roman ambițios, obsesiv, ca un șarpe care-și mușcă vârful cozii.
Lăsând deoparte mediul riguros în care a fost conceput, eseul îi invită pe cititori tocmai în cămăruța lui Gabriel García Márquez, în intimitatea operei și a vieții unuia dintre cei mai importanți scriitori sud-americani.
Toți romancierii sunt răzvrătiți, dar nu toți răzvrătiții sunt romancieri.
De ce? Spre deosebire de ceilalți, romancierul nu știe de ce-i răzvrătit, ignoră rădăcinile profunde ale discordiei lui cu realitatea: e un răzvrătit orb.
Demența demonică la care îl împinge propria răzvrătire – să ia locul lui Dumnezeu, să refacă realitatea –, caracterul radical pe care aceasta îl adoptă în sine e manifestarea acelei obscurități tenace.
Mario Vargas Llosa
Un scriitor nu-și inventează temele; le plagiază din realitatea reală în măsura în care ea i le sedimentează în spirit, sub forma experiențelor cruciale, ca pe niște forțe obsesive de care vrea să se elibereze, scriind.
E amuzant să auzi această afirmație categorică din gura autorului care, câțiva ani mai târziu, avea să scrie romanul cel mai plin de imaginație posibil.
Mario Vargas Llosa
