Sfaturi științifice absurde pentru probleme obișnuite, din viața realăPentru orice lucru pe care vrei să-l faci există o metodă corectă, o metodă greșită și una atât de monumental de complexă, de excesivă și de nerecomandabilă, încât nimeni n-ar încerca-o vreodată. How To este un ghid pentru cea de-a treia abordare.
Debordează de sfaturi perfect imposibil de pus în practică, pentru orice: de la cum să faci un avion să aterizeze și până la cum să sapi o groapă.
Randall Munroe îți explică modul în care poți prezice vremea pe baza pixelilor din pozele de pe Facebook.
Te învață cum să-ți dai seama dacă ești din generația baby boomer a anilor 1950-1960 sau un puștan al anilor 1990, măsurându-ți gradul de radioactivitate din dinți.
Îți dă indicii cum să-ți faci un selfie cu telescopul, să traversezi un râu făcându-l să fiarbă până se evaporă și să-ți alimentezi casa cu energie distrugând țesătura spațiu-timp.
Iar dacă vrei să te descotorosești de cartea lui după ce ai citit-o, trece în revistă toate opțiunile de eliminare adecvată, inclusiv dizolvarea în apa oceanului, transformarea în vapori, folosindu-te de plăcile tectonice ca s-o împingi pe sub mantaua care îmbracă miezul Pământului, sau lansarea acesteia cu o rachetă spre Soare.
Randall Munroe explorează cele mai complicate metode de a îndeplini sarcini simple, dar nu se mulțumește să facă totul cât mai dificil pentru el însuși și pentru cititorii lui.
La fel de genial pe cât i-a reușit în What If?, Munroe ne invită să dăm o raită prin cele mai absurde extreme ale posibilului.
Plină de infografice deștepte și de ilustrații amuzante, How To este un mod încântător de a-ți suci mintea în toate direcțiile, ca să înțelegi mai bine știința și tehnologia de la baza lucrurilor pe care le facem în viața de zi cu zi.
Această carte abordează probleme de la cele mai banale – cum să te muți în casă nouă, de exemplu – și până la cele care l-ar putea tulbura pe un savant nebun care-și construiește primul șanț de apărare plin cu lavă.
Soluțiile sunt deseori ilar de absurde, dar intenționat. Însă găsim înglobate în aceste soluții o cunoaștere științifică solidă, inginerească și experimentală.
O carte pentru oricine știe să aprecieze soluțiile întemeiate pe știință, dar pompos de excesive tehnologic, la problemele vieții de zi cu zi.
— Science Magazine
How To este un manual de instrucțiuni de o precizie voios-autoironică, pentru aspiranții la savantlâc de toate vârstele.
— Booklist