Iadul dezlantuit. Al doilea Razboi Mondial vazut de contemporani
„Aceasta este, înainte de toate, o carte despre experienta umana”, avertizeaza Max Hastings în introducerea impunatoarei sale lucrari dedicate celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Este descrisa mai ales experienta a milioane de indivizi, soldati din prima linie sau civili, mânati de nevoia de a supravietui într-o lume devastata de violenta si groaza.
Apelând la numeroase marturii ale contemporanilor, elemente ale unui enorm scenariu, autorul reconstituie teatrul „iadului” care a cuprins întreaga planeta începând cu invazia Poloniei si pâna în momentul lansarii bombelor atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki.
Cititorului i se ofera o ampla imagine din punct de vedere geografic, fiind tratate inclusiv evenimente adeseori neglijate, precum cele petrecute în zonele de razboi din China si India.
În cele din urma, pe lânga faptul ca încearca sa raspunda la întrebarea „cum a fost al Doilea Razboi Mondial?”, istoricul britanic ne propune sa cugetam la alte chestiuni importante din punct de vedere istoric, cum ar fi: ce strategii, ce fronturi, ce divizii, ce organizatii de rezistenta au determinat rezultatul istoric al conflictului?
Ce influenta reala au exercitat SUA si Marea Britanie asupra evenimentelor?
Cui se cuvine sa-i atribuim meritul de a-l fi înfrânt pe Hitler si nazismul?