Preocupat de arta si puterea ei de fascinatie, N. Steinhardt cauta forme artistice in literatura, dar si in teatru sau in viata de zi cu zi.
Captivat de D?Annunzio sau Malraux si ?setea lor de a trai si faptui?, de Jules Verne si insulele sale misterioase, de Eliade si prozele sale fantastice, ii dezaproba in schimb pe autorii din ale caror jurnale razbat plictiseala si indiferenta. Volumul se incheie cu un remarcabil eseu al lui Steinhardt, ?Arta ca nazuinta?, o meditatie asupra artei de a trai si a muri cu demnitate.
?Ce se intimpla cind un intelectual care are ?cultura? incertitudinii ? inclusiv in zonele in care, indeobste, acesteia i se ofera mai putine cai de acces sau, pur si simplu, i se obtureaza orice cale de acces (in spatiul credintei, al ideologiilor, al stiintelor sau al sistemelor etice) ? se opreste asupra domeniilor in care incertitudinea, ambiguitatea, nedeterminarea, aproximatia, fluiditatea sint ? prin definitie ? elemente constitutive?
Ce se intimpla asadar cind un asemenea intelectual isi indreapta privirea spre literatura, spre celelalte arte si, in general, spre cultura umanista? In astfel de situatii, intelectualul cu pricina isi va asuma cu atit mai mult complexul incertitudinii, il va proclama aproape ostentativ, va lucra, asa-zicind, cu incertitudini ?deschise?. Incertitudinea va viza deopotriva obiectul investigatiei si ? mai ales ? sistemul de interpretare. Este si cazul volumului Incertitudini literare de N. Steinhardt.? (George Ardeleanu)
