Intre Inger si Demon, iertare si ranchiuna
„Iertarea este atributul celor puternici!"
Iertarea este un dar aflat în slujba legăturilor interumane, este răsuflarea menită să readucă pacea, este un gest de reconciliere, de recuperare a armoniei.
Dar ce putem spune despre opusul său, ranchiuna?
Dacă este adevărat că fiecare persoană s-a confruntat, cel puțin o dată în viață, cu ranchiunile care i-au condiționat procesul de creștere individuală, asta înseamnă că, fiind târâtă de forța patimilor, a pierdut bunătatea și inocența ce caracterizează natura noastră umană și luciditatea rațională ?
Autoarea aduce în discuție confruntarea inegală între Înger, ca simbol al iertării, și Demon, ca ranchiună, și subliniază și darul pe care îl poate aduce ranchiuna: durerea și suferința psihică pot fi instrumente de cunoaștere de sine ce transformă chimia furiei în energie constructivă.
Scopul cărții este să abandoneze măștile falsei bunătăți și să se concentreze asupra necesității de a depăși vechile dihotomii inutil sufocante, de bine și rău, corect și incorect, cinstit și necinstit pentru a ajunge la creativitatea sentimentelor noastre.
Laura Tappatà este filosof, profesor de psihologie la Universitatea Catolică din Brescia.
În prezent, este lector al Cercului de Filologie Milanez, iar în cadrul Universității Catolice din Piacenza a condus timp de câțiva ani Laboratorul de gestionare a relațiilor.
A scris numeroase lucrări despre personalitatea umană, resentiment și dependențe.
Pentru ca iertarea adevărată să se realizeze, acest lucru trebuie să se întâmple acolo unde răul a fost atât de mare încât nu există alte posibilități de a-l depăși, unde nu există nicio altă formă posibilă de reparație, de despăgubire, de restabilire a echilibrului, a justiției, a dreptății.
Aceasta este iertarea: restul este, în cel mai bun caz, perdonism, altfel spus o convenție culturală, o frică de judecata divină și de ceilalți, o falsă consolare.
Laura Tappatà
A ierta, a-ți imagina că poți continua ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, este himeră care are singura sarcină de a dăuna emoțional și de a-l face să se simtă vinovat pe cel care nu reușește în niciun fel să împlinească această fantasmă. Există mult mai multă noblețe în ranchiuna conștientă și lucidă decât într-o iertare acordată dintr-o convenție morală.
Ranchiuna, în această nouă accepțiune, nu este o vrajă tristă în care am căzut, ci are propria demnitate, forță și creativitate și poate deveni un instrument de cunoaștere a naturii și a identității noastre.
Laura Tappatà