Intre logica inimii si logica mintii
"Despre constelatia Freud Adler Jung, cu psihologia lor abisala, nu s-a scris la noi cu atâta competenta…; lucrarea celebra a lui Ludwig Klages, "Spiritul ca tagaduitor al sufletului", va fi cunoscuta abia prin relatarile de aici; asupra lui Nietzsche ca „precursor al psihologiei abisale“ nu se scrisese înca defel…
De câteva ori în cursul lucrarii sale, autorul se refera, ca la un egal al clasicilor sau al cvasiclasicilor comentati, la Blaga, ajungând chiar pâna la a socoti, în legatura cu problemele inconstientului, ca procesul de trezire a constiintei filosofice la reprezentantii orientarilor abisale îsi atinge punctul culminant la Blaga cu a sa „noologie abisala“…
La fel va interesa, prin noutatea si siguranta interpretarii ei, încercarea intitulata „O superstitie a poporului român în lumina etologiei“. Folclorul si basmele noastre pot fi cercetate si altfel decât cu mijloacele etnografiei, mai ales în lumina ideilor veacului (inconstient colectiv, arhetip, psihologie abisala, simbolism), pe care un Mircea Eliade a stiut atât de bine sa le prefaca în instrumente de cunoastere si validare a culturilor folclorice. Autorul de fata, interpretând cu mijloace moderne o superstitie populara, reuseste sa gaseasca întelesuri în neîntelesul folcloric.
(Constantin Noica)
Daca exista într-adevar o logica a inimii, cum gândea Pascal, atunci ambivalenta afectiva este unul dintre capitolele sale importante. Vechii moralisti au înregistrat fenomenul cu mult înainte de aparitia psihanalizei, dar formularile lor devin pe deplin transparente si se îmbogatesc cu sensuri noi abia într-o lectura psihanalitica.
Asa cum reiese din Totem si tabu, Freud a descoperit topografia bietajata a ambivalentei afective prin studiul nevrozei obsesionale. Excesul de afectiune fata de o persoana apropiata, care se manifesta în aceasta disfunctie psihica, trebuie pus pe seama existentei unei dusmanii inconstiente inspirate de acelasi obiect uman. […] Ca în atâtea alte cazuri, Freud regaseste la oamenii sanatosi ceea ce a descoperit la cei bolnavi.
(Vasile Dem. Zamfirescu)
În privinta existentei unui instinct al mortii, Konrad Lorenz, unul dintre parintii etologiei, laureat al premiului Nobel pentru cercetarile sale, îsi exprima în mod categoric dezacordul: „Aceasta ipoteza straina biologiei este în ochii etologului nu numai inutila, ci si falsa“. În cartea dedicata istoriei naturale a agresivitatii, de unde este extras acest citat, Lorenz nu mai considera necesar sa argumenteze falsitatea ipotezei freudiene, atât de evident i se pare neadevarul ei. ?i totusi, de ce mor organismele vii, cum se explica faptul incontestabil ca îmbatrânirea si moartea exemplarelor unei specii se produc în urma actiunii unor cauze interne?
(Vasile Dem. Zamfirescu)"
