Investit. Cum am schimbat din temelii sectorul investițiilor
Investit: Cum am schimbat din temelii sectorul investițiilor este povestea omului de afaceri Charles Schwab și a firmei de brokeraj construite de acesta, Charles Schwab Corporation.
Prin noul model de brokeraj lansat de acesta, investitorii independenți au putut să intre pe piață fără intermediere și „sfaturi” costisitoare din partea unor persoane aflate adesea în conflict de interese.
Prin ceea ce a realizat în cadrul Charles Schwab Corporation, Charles Schwab a schimbat fundamental modul cum investesc americanii, dar și întregul sector al investițiilor în general.
„Am fondat Schwab pentru a ajuta investitorii autonomi să efectueze tranzacții ieftine si pentru ca ne-am dorit o abordare complet diferită de Wall Street. (Charles Schwab, Investit)
Cartea de față este împărțită în cinci părți, după cum urmează:
Partea I: ÎnceputurileFacem o călătorie înapoi în timp - pe 30 aprilie 1975 mai exact - cand Charles Schwab decide să își mai înființeze o firmă de brokeraj, deși America se afla în toiul unei crize bursiere de două decenii, iar el era plin de datorii.
Partea a II-a: Ca o rachetăÎn a doua parte a cărții pătrundem în universul companiei de brokeraj Charles Schwab Corporation, o companie care în momentul de față are peste 10 milioane de clienți.
Vedem cum au fost zilele de început ale acestei corporații, cum era percepută de oameni, care au fost primii angajați și cum decurgeau primele tranzacții.
Vedem totodată și care erau principalele probleme și obstacole cu care se confrunta compania în primii ani de activitate: personal inadecvat și fără experiență (angajați care lucrau peste program, nu dormeau suficient și mâncau prost); sisteme netestate; probleme cu evidența contabilă; lipsa de credibilitate, etc.
Problemele generate de creșterea mult prea rapidă au reprezentat mai târziu o problemă destul de mare, autorul prezentând aici seria de măsuri și de decizii pe care le-a luat pentru a le rezolva.
Asistăm și la debutul crizei din 1987 și vedem cum a reușit Charles Schwab Corporation să depășească acest moment, dar și care au fost beneficiile surprinzătoare ale crizei pentru această companie, precum și lecțiile pe care Charles Schwab le-a învățat din această experiență.
Partea a III-a: Urcușuri și coborâșuriOrice companie are nevoie la un moment dat de consultanță pentru a depăși un prag.
Vedem așadar, ce a învățat Charles Schwab Corporation despre ea însăși și cum și-a îndreptat atenția ulterior spre fondurile mutuale, conturilor individuale de pensii si tranzacțiile în mediul online în momentul în care popularitatea acestora a crescut foarte mult.
Partea a IV-a: Actul secundSuccesul în afaceri vine atunci când știi să te adaptezi ușor și rapid transformărilor din economie. Astfel, vom vedea că, uneori, nu trebuie decât să reduci proporțiile organizației, ca să se poată dezvolta într-un mod nou.
Partea a V-a: Testul timpuluiÎn această secțiune a cărții, vom vedea ce efecte devastatoare a avut criza din 2008 asupra economiei americane și cum a reușit Charles Schwab Corporation să treacă cu bine de această perioadă dificilă care însemnat o criză a creditelor, o criză financiară și totodată începutul recesiunii.
Motivele pentru care compania lui Charles Schwab nu a fost afectată de criză le vei găsi în acest capitol.
"Investit" reprezintă povestea unei afaceri de succes și povestea unui om care a avut întotdeauna inspirația să găsească noi căi pentru ca Charles Schwab Corporation să meargă mai departe de fiecare dată când lucrurile au devenit complicate.
O carte din care, cu siguranță, fiecare om de afaceri va avea o lecție de învățat și totodată o carte care oferă o perspectivă cum nu se poate mai frumoasă asupra afacerilor.