„Utilizand o perspectiva cu totul noua asupra faptelor administrativ-interne si a luptelor impotriva turcilor si tatarilor, proza istoriografica, Ioan Voda cel Cumplit, de B.P. Hasdeu, bazata pe un material documentar imens, in cea mai mare parte necunoscut pana atunci, a schimbat radical punctele de vedere asupra importantei Voievodului in derularea istoriei nationale.
El a fost scos, astfel, din zona figurilor sterse — cu o domnie scurta si prea putin semnificativa — intrucat prin actiunile sale suparase pe cronicarii boieri — si a devenit o personalitate de prim rang a istoriei romane.
Datorita patosului cu care a fost scrisa — intre altele ca o replica la prezentul corupt si neinteresat de trecutul stralucit — cartea se citeste pe nerasuflate, oferind, mai ales pentru tineri, un reper stralucitor de urmat in viata.”
- I. Oprisan
Cuprins:
I. AVENTURIERUL
II. DOMNUL
III. CAPITANUL
IV. CATASTROFA
V. DUPA EL.
Fragment din volumul "Ioan Voda cel Cumplit" de Bogdan Petriceicu Hasdeu:
„Asa fu trecutul lui Ioan Voda pana a dobandi tronul Moldovei: in curs de o jumatate de secol, el nu cunoscuse decat vagabunde colindari din tara in tara; sperante la tot pasul amagite; dureri morale si munca fizica!
Sa vedem care fu misiunea cea mare ce-i incredintase Cerul.
§3. Armenist din leagan, luteran in Polonia, turcit in Constantinopole, Ioan Voda se arata crestin ortodox ca domn al Moldovei, precum s-ar fi aratat catolic sa fi domnit in Spania.
Cezar in Galia adora pe zeii druizilor.
Napoleon in Egipt se inchina in geamia mamelucilor.
Oamenii cei mari, Cezarii si Napoleonii, nu au toti decat o singura religiune: religiunea gloriei, nestramutata in fundul inimei lor ca albia marii, pe cand cultul exterior se aluneca pe marginile buzelor, ca undele ce se joaca pe suprafata.
§4. In mai putin de doi ani de domnie in pace, Ioan Voda introduse in tara sa urmatoarele cinci reforme, afara de cate ne mai raman pana acum necunoscute:
1. Controlul personal al actelor emanate din cancelaria domneasca;
2. Schimbarea capitalei;
3. Eliberarea poporului de jos din jugul aristocratiei clericale si laice;
4. Baterea monetei nationale de arama;
5. Stricteta contributiunilor fiscale.
Si toate astea Ioan Voda le facuse fara ajutorul unei „camere legislative": camerele legislative nu fac un „2 mai".
§5. Pana la 1572 nu gasim, asupra tranzactiunilor in interiorul tarei, nici un document subscris cu mana domneasca.
Am vazut cu ochii nostri cel putin vro zece mii de documente originale: vorbim dupre cate am putut vedea.
Marele logofat, ca prim-cancelar al statului, intiparea pe hartie sigilul princiar in josul crisoavelor, sau il anina pe svara de matasa catra pergamena; apoi uricarul, adeca scriba, isi subsemna numele undeva in coada; si, in fine, fara vro alta formalitate, documentul, care putea sa fi fost chiar pe o suta de mosii, trecea bun dat in manile celui in drept.
Se intampla, fireste, ca marele logofat, ca om si, mai ales, ca ministru, abuza de sigilul princiar: domnul nu stia nemica.
Ioan Voda, cel dentai, vazand nedreptatile ce se puteau face fara stirea-i incepu a subscrie el insusi, specificand uneori cu propria sa mana pana si data documentului."
