Prin Filozofia Masoneriei se întelege un corp de idei distincte si de concepte unitare puse la temelia ritualului masonic începând din secolul al XVIII-lea pentru a evoca idei si concepte ancestrale si antíce, anumite precepte ale credintei crestine si principii operative ale unor ordine profesionale medievale, care au evoluat neîntrerupt de-a lungul mileniilor, dar sub diferite aspecte culturale, si au luat în Epoca Luminilor aspectul unui curent de reformare a mentalitatilor medievale spre un ideal moral si social în centrul caruia era pus omul

Principala trasatura a acestei filozofii este conservarea unui continut ideatic-ezoteric unitar pe baza caruia, totodata, s-a compus teoretic si exoteric o doctrina a Masoneriei moderne, care trebuia sa se constituie într-o cale proprie de cunoastere a lumii.

Filozofia masonica considera acele idei si forme originare ca fiind legate între ele prin ceva primordial si totodata ca au fost transmise peste timp, motiv pentru care conceptul de filozofie în Masonerie (mai des folosit în secolul al XIX-lea si mai putin astazi) se duce mult mai departe decât aparitia termenului în Grecia Antíca.