Jurnalul unei iubiri pierdute
Doliul dureaza doi ani, îi repeta prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când el încearca sa depaseasca suferinta provocata de moartea aceleia care i-a dat viata.Fiul documenteaza, în tulburatoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznadejde la constientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-si omagia mama.
Doi ani în care deapana amintiri de-o viata, traieste si înregistreaza curajos sentimente contradictorii, momente-cheie si clipe de cumpana.
Pendulând între evocarea trecutului fericit si consemnarea prezentului, cu realitatile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transforma experienta mortii într-o pledoarie pentru viata.
„Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viata prin cuvinte.
La doi ani de la disparitia mamei sale, autorul se hotaraste sa-si transforme jurnalul doliului în carte – o carte în care nu vorbeste despre el, ci despre noi, noi toti, care trebuie sa înfruntam, mai devreme sau mai târziu, pierderea parintilor.
Sa dai nume durerii, sa trasezi apoi un drum spre lumina, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor sai?“
— Le Pèlerin