Leacuri de casă de la lume adunate
Cartea tratează un subiect foarte important al tuturor timpurilor: leacuri de casă, vechi de când este omenirea; este păcat ca aceste comori să rămână îngropate în uitare.Prin urmare, această carte ajută omul bolnav să se trateze şi cu leacurile de casă ale străbunilor noştri.
Pe lângă faptul că ameliorează anumite suferinţe, leacurile îl purifică pe toate planurile: fizic, mental, spiritual.
Numai aşa omul va avea toate canalele energetice deschise şi va primi ajutor divin.
Cititorii acestei cărţi care vor transmite mai departe reţetele vor face un mare bine semenilor, vor fi nişte apostoli ai întoarcerii la perfecţiunea Naturii.
Să nu citiţi cartea ca pe o simplă lectură.
Trebuie înţelese la început ingredientele folosite la prepararea diferitelor leacuri; se va observa că sunt 100% naturale.
Apoi ea trebuie studiată în profunzime şi recitită pentru a asimila semnificaţia şi sensurile metodelor de însănătoşire şi importanţa aplicabilităţii lor în viaţa de zi cu zi.
Mai este necesar ca cei care citesc această carte să aibă nivelul de conştiinţă necesar pentru a putea înţelege că învăţătura oferită astfel este un dar divin transmis din generaţie în generaţie, care a trecut proba aspră a timpului.
Aceste metode de însănătoşire să le folosiţi la momentul potrivit. Sunt sigur că le vor folosi doar cei care au nevoie de ele şi care le merită.
Informaţiile pe care le veţi primi prin lecturarea celor scrise aici vă ajută să nu mai fiţi sclavul gustului. Vă ajută să nu fiţi depăşiţi în voinţa voastră de către poftele şi viciile unei alimentaţii „rafinate", industrializate.
O astfel de alimentaţie procesată este moartă iar voi nu veţi mai găsi calea către evoluţia spirituală.
Să nu vă permiteţi niciodată să vă complaceţi în a accepta alimentaţia epocii în care trăiţi cu influenţele ei nefaste!
Dacă citiţi această carte veţi putea fi propriul dvs. medic.
Dar unii dintre dumneavoastră nu cred că aceste leacuri simple îi vor duce spre piscul sănătaţii. Vor şovăi, vor fi derutaţi, fiindcă au fost învăţaţi ca altcineva să poarte răspunderea pentru însănătoşirea lor.
Sper ca explicaţiile care există în carte să vă poată trezi gândirea - dar experienţa este obligatorie, căci oricât v-aţi îndoi de vreo explicaţie, deşi ştiinţifică, doar experienţa proprie vă va da convingerea absolută că leacurile din bătrâni funcţionează.
Vrem să ştim cât mai multe. Dar ne place să trăim artificialul, nu naturalul. Oare de ce?
Toate reţetele (leacurile) din carte vă fac sângele curat, pe lângă faptul că ameliorează o afecţiune. Legătura dintre un sânge curat, pur (pH = 7,4) şi funcţionarea normală a inimii este evidentă şi orice comentariu pe această temă este de prisos. Abaterile în minus (spre zona acidă) sau în plus (spre zona alcalină) faţă de valoarea optimă a pH-ului în sânge, în plaja normală de 7,35-7,4-7,45 vor aduce dezechilibre grave în starea de normalitate a funcţionării organismului, afectând în mod corespunzător funcţionarea inimii, circulaţia sângelui prin artere şi vene (prin depuneri de cristale, oxalaţi, deşeuri metabolice).
Prin această carte
Autoarea vă face să înţelegeţi importanţa vitală a păstrării sângelui la pH-ul normal de 7,4. Reţetele sunt fără ingrediente toxice şi pe lângă faptul că rezolvă o problemă de sănătate, refac puritatea unui sânge alterat, care înseamnă calea spre sănătate.
După cum veţi vedea, terapiile (leacurile) din această carte sunt aşa de simple, încât mulţi oameni învăţaţi cu lucruri ştiinţifice complicate şi cu medicamentele cele mai sofisticate, nu vor putea crede că sunt adevărate.
Dar un adevărat om de ştiinţă nu trebuie să nege aprioric o astfel de posibilitate, cu atât mai mult un medic, a cărui sarcină este să salveze vieţi omeneşti şi nu numai. (Dr. EMILIAN DOBREA)