Romanul a două vicii- personaje

sera şi SERA

ÃŽncă din primele pagini apar semnele care o anunţă pe Sera ca fiind personajul central; totuşi la început e doar o prostituată brunetă cu ochi verzi în rujul căreia se reflectă în miniatură reclama luminoasă a unui restaurant de pe Las Vegas Boulevard, loc unde îşi desfăşoară activitatea şi al cărui ritm pare a fi dirijat de o melodie fredonată de ea: ,,…pare să dirijeze totuşi circulaţia maşinilor din jur, silind huruiturile şi gemetele străzii să intre în armonie cu variaţiunile şi jocurile armonice care există în mintea femeii.” Apoi apare următoarea frază: ,,Braţele Serei sunt slabe, dar pulsul îi este puternic.” ÃŽşi analizează clienţii în timp ce face sex cu ei şi smulge informaţii despre identitatea lor doar studiindu- le comportamentul, aceasta venind dintr- o simplă curiozitate pentru fiinţa umană, aparent animală. Uneori îi face chiar să vorbească, iar din toată această analiză reuşeşte să îşi dea seama cum bărbaţii care recurg la serviciile celor ca ea ajung să facă acea conexiune între pofta trupească şi bani (convertirea a 100 $ într- o jumătate de oră de închiriere a unui trup de femeie) fără a face din aceasta un comentariu etic profound.
Sera este spiritualizată gradual în şirurile de evenimente în care se implică: se prostituează din obişnuinţă şi pentru bani, dar îşi înţelege experienţele interioare şi pe cele ale lumii din jurul său. ÃŽşi dă seama de rolul pe care îl are în societate, se raportează onest la lumea în care trăieşte şi îşi rezervă clipe de linişte pentru propria persoană. Când revine acasă trece din zgomotul lăuntric produs de muncă sa vicioasă şi intră în apartamentul său, într- o linişte sufletească declanşată doar de tăcerea căminului, accentuată de zumzetul instalaţiei de aer condiţionat şi al frigiderului. Pentru ea prostituţia e un act caritabil de bunăvoinţă şi dăruire sufletească pentru că ea îi ajută pe bărbaţi să se elibereze: ,,E plăcut să îi ajuţi pe oameni. Faptul că rămâi în viaţă e un adaos binevenit.”
ÃŽn segmentul temporal cuprins între incidentul cu tinerii şi până la terminarea sa Sera trece prin diferite stări emoţionale, şi fizice cu propriul trup. E o perioadă de asceză venită ca un dar- pe parcursul ei Sera are timp să- şi analizeze mai acut viaţa intimă însoţită de decorul lumii exterioare, observă, mergând prin cazinouri, comportamentul jucătorilor (3 şi comparându- se cu ei îşi dă seama că ,,...prostituţia e un joc de noroc mai profitabil” timp în care (61) şi (64) îşi vede chipul ca o fotografie organică (6 cu contururi inflamate. Acest segment de timp cât nu poate munci e o experienţă (bine)venită întâmplător, dar neconştientizată, acum îşi poate evalua propria sa viaţă interioară, dar aceasă pauză pregăteşte revenirea lui Al (Gamal Fathi) şi sfârşitul pauzei, anticipând- o pe cea a lui Ben.
După incidentul cu cei trei la întrebarea unui taximetrist referitoare la semnele de pe faţă, Sera spune că i le- a provocat soţul ei şi că nu ar renunţa la el pentru că se iubesc. Şi de aici rezultă dorinţa de echilibru emoţional de a avea un iubit care se va materializa în relaţia cu Ben, după eşecul cu Al. Prima încercare de relaţie emoţională a Serei a fost Sabrina, o adolescentă de 16 ani care întreţinea un mexican orb ce locuia într- o rulotă părăsită nu departe de locul ei de muncă. Erau şi iubite (au făcut dragoste de trei ori), şi prietene (Sera a primit- o să stea în apartamentul ei). După un timp în care Sabrina a început să se prostitueze şi să ia heroină a dispărut fără urmă.
Ben şi Sera îşi încep relaţia ambii sub semnul singurătăţii şi a nevoii de afecţiune, ceea ce îi face să nu îşi pună unul altuia întrebări despre condiţiile lor. Un alt motiv este acela că el are nevoie de acea distracţie pe care ea nu a avut- o niciodată, are nevoie de ea, iar ea se simte utilă şi dorită. Ben este cel care i- a redat Serei tonusul şi condiţia iniţiale ,,... nu trăieşte conform vreunui acord. Ea trăieşte pur şi simplu. Ben i- a redat condiţia sa iniţială.” Sera îi spune lui Ben aproape de momentul morţii acestuia că la cât e de bolnav probabil că ea e singurul lucru care- l mai ţine în viaţă. Cu ajutorul lui Ben, Sera încearcă să- l uite pe Al. Când îl sărută prima dată o face cu ,,... foarte multe săruturi, iar fiecare e o veritabilă luare în posesie”. Există o interdependenţă între cei doi o legătură care alunecă din perfecţiunea dorită de Sera (iubire şi prietenie) în dezechilibrul voit imprimat de Ben.



BEN şi ben


Partea a două a romanului este exclusiv ,,a lui Ben”. El este studiat împreună cu universul barurilor de noapte şi al restaurantelor prin care îşi trăieşte viaţa după divorţul de soţia sa. Aici apare cu recurenţă de laitmotiv tejgheaua barului, suprafaţa care delimitează ca o tuşă restul barului de locul de unde se cumpără şi pot fi consumate băuturile. De pe acea frontieră Ben poate depăşi linia uitându- se la televizor, ,,...cea mai stălucitoare lumină din încăpere”, iar când îl plictisesc programele tv admiră într- o contemplare alterată de excesul de alcool şirurile de sticle de la bar. Părăsirea lor îi provoacă deseori depresii, îi dă senzaţia de pierdere, de lucru neterminat. E prima ipostază a lui Ben în care este vădit dispreţul pentru canoanele sociale, primul semn al declinului său autocomandat. Contemplarea repetată în oglinda de dincolo de terenul jocului său, îl face să descopere în fiinţa sa, un fizic degradat, incapabil a mai stimula senzualitatea unei femei.
Percepţia lui Ben începe să fie tot mai modificată de alcool, timpul şi spaţiul fiind delimitate de acesta: începe să- şi organizeze astfel viaţa încăt după ce renunţă la slujbă singura lui grijă este să- şi facă rezerve de băutură pentru ca la recăpătarea cunoştinţei să nu fie nevoit a pleca să cumpere. Astfel ajunge să se mute din L.A. în Las Vegas pentru că acolo barurile sunt deschise la orice oră şi n- ar mai trebui să urce în maşină pentru a se apropia de sursă. Tot pentru a fi ,,mult mai aproape de alcool” Ben ajunge la concluzia că e bine să- şi ţină tot timplu 20 $ într- unul din buzunarele din faţă pentru că dacă e în sevraj să nu se mai pună în imposibiliatea de a- i scoate din portofel. ÃŽncepe să aibă fantezii sexuale cu personaje feminine care ar fi la fel de beţive şi perverse ca el şi ar consuma aceeaşi băutură ca a lui. Doar în acest fel ar reuşi să simtă că este înţeles şi integrat în conglomeratul social. Persoana sa îmbibată de alcool (e o fiinţă gigantizată şi disipată tot de alcool, el e clădirea prin ale cărei ţevi de scurgere s- a risipit alcoolul vomitat şi repede înlocuit) este propria şi singura sa fascinaţie la fel cum stripteusele sunt pentru ele însele atunci când dansează pe scenă în faţa oglinzilor imense pe care- şi lasă urmele palmelor. Prin acest narcisism el împreună cu ele ajung să intre în contact cu realitatea.
La plecarea în Las Vegas donează obiectele din casă iar pe cele personale le arde. Dacă în cazul celor dintâi o face pentru a- şi şterge oarecum urmele eşecului desfăşurat în L.A., în cazul obiectelor personale (cadouri) le arde pentru că ,,...poate să le aibă cu adevărat doar provocându- le distrugerea”. Simte că a lăsat băutura să îi fure identitatea şi cu un ultim efort încearcă să se reia în stăpânire prin autodezmembrare în bucăţi şi arderea lor (un fel de flagelare răsfrântă asupra propriei lumi). Tot cu o seară înainte de plecarea în Las Vegas dă de băut la numeroase conoştinţe dintr- un bar de parcă vrea să aducă lumea la un numitor comun cu al său: ,,Va aduce discret întregul oraş sub influenţa alcoolului”. Ajuns la destinaţia dorită îşi vinde ceasul de 3.500 $ pe o sumă de nimic şi cu banii vrea să plătească o prostituată ,,care să- i accepte ultima revărsare de sămânţă, ultima sa declaraţie genetică.” Antagonismul său se manifestă prin prezenţa a două personaje: unul sinucigaş, altul nostalgic, care nu vrea să se piardă fără urmă, cu un spirit vioi, atent la orice se întâmplă în jur chiar şi dacă este aproape de pierderea cunoştinţei. Această stare îi revine iar şi iar ca o instaurarea graduală a morţii (146). Se poate vorbi şi de un instinct de conservare în toate aceste gesturi- cele două personaje dinăuntrul său se juxtapun periodic: Ben tânjeşte după un trup cald, ,,...singurul lucru pe care- l mai doreşte pentru că e nealcoolic”.
Inima sa cunoaşte doar două ritmuri: cel al somnului şi cel al nevoii de alcool. La atât se rezumă viaţa lui. Trupul său e ca un vas plin cu lichid care atunci când e mişcat se tulbură- Ben bea des în maşină, dar într- una din seri când a iese din automobil simte izbitura unui val de alcool care îi provoacă pierderea cunoştinţei. Scopul hranei, aşa cum îl vede Ben pentru sine, este acela de a susţine inima, cea care pompează sângele ce- i duce alcoolul la creier, şi în special de a- şi ,,extinde temeliile băutului”- totul este guvernat de alcool, orice gând, orice funcţie fiziologică, totul este pentru alcool, de aceea se şi străduieşte să nu vomite puţinul pe care- l mănâncă. Dacă reuşeşte se reapucă victorios de băut. Declinul e subliniat printr- un fragment care- l arată pe Ben incoştient într-un pisoar din drumul spre Las Vegas. La trezire îşi simte obrazul mirosind a urină, dar se obişnuieşte la fel cum a făcut- o şi cu mirosul de alcool pe care nu mai putea să- l separe de sine. ÃŽn realitate poartă peste tot acelaşi stigmat al degradării ca la începutul romanului când se miră că a ajuns să fie mirosit de departe fără ca el să mai perceapă nici măcar la alţii mirosul de alcool care-l domină ca o entitate nevăzută şi atotputernică. Tot ce atinge Ben devine purtător al viciului: ,,Camera lui plină de alcool licăreşte acolo...” şi fiecare pas al său pe tot parcursul romanului e însoţit de clinchetul sticlelor fie că acesta e provocat de valiza pe care si-o târăşte înăuntrul apartamentului Serei, fie că doar se îndreaptă spre pahar sau îşi vinde maşina pe un preţ de nimic.
Ben şi- a trasat conştient destinul încă dinaintea apariţiei Serei în viaţa sa, ea fiind o prelungire a vieţii lui, o opţiune la care el nu mai poate apela. Când se mută din camera sa de hotel în apartamentul Serei renunţă la un pachet consistent de haine aruncându- le la container pentru că nu voia să le lase ,,...în administrarea unor străini...” gest prin care speră să se purifice. La punctul diametral opus stă Al care- şi cară cu sine pe unde pleacă hainele şi bunurile personale. Pierderea deliberată a identităţii este sugerată şi prin faptul că după ce- şi vinde maşina ben nu mai are nici o cheie cu el toate ,,au căzut victime una după alta marii condensări.”
Apartamentul Serei nu are o notă personală (nu are aranjamente stridente) ,,...nu oferă nici un fel de descriere a ocupantului său. Ben hotărăşte că aici e casa unui înger” şi chiar îi mărturiseşte odată sub forma unei întrebări retorice că ea e ,,...un soi de înger care îl vizitează într- una din fanteziile sale alcoolice”.

Forma hibridă a unui mizanabim

La un moment dat, în timp ce face sex cu un client, Sera îşi aduce aminte de un altul de câţiva ani în urmă şi urmează descrierea întregului episod, semn că prezentul nu este perceput de către ea decât fragmentar, pentru că ne este arătat doar sfârşitul. Uneori câte un episod de acest gen este fragmentat în repetate rânduri cu aceste, într- un fel, pierderi controlate ale conştiinţei. De pildă episodul, actul- viol, cu cei trei puştani devine atât de complex încât în ,,grila temporală” apare şi viitorul pe lângă trecut şi prezent. Autorul creează o breşă înăuntrul evenimentelor şi transmutează acţiunea în viitor unde ea îşi va aminti mult după terminarea acestui interval evenimenţial prezentul narativ la care autorul revine cu un aer firesc de a fi făcut un mic ocol necesar.
Parantezele, intermezzo- urile sunt moduri de recompunere ale trecutului la care noi nu am luat parte (exceptând sfârşitul romanului). Dar nu numai- începe să- şi facă apariţia un Mercedes galben care mereu e pe urmele ei, condus de cel ce se va dovedi a fi fostul ei peşte care a regăsit- o. Prima parte a romanulului e de multe ori fragmentat de apariţia bizară a vehiculului, artificiu care dă o notă de mister segmentelor narative pe care le desparte mai ales că suntem oarecum induşi în eroare întrucăt nu avem bănuiala că ar fi vorba de un peşte mai ales că această culoare este îndeosebi a taxiurilor. Pe de altă parte autorul extrage exact acele părţi ale trecutului Serei care ajută la înţelegerea stării ei actuale şi a prezentului literar al romanului. E ca un puzzle pe două nivele la început paralele, treptat convergente sub percepţia cititorului. Spre sfârşitul romanului Serei îi revin aceste flash- uri, aceste tendinţe de reconstruire a timpului consumat cu Ben după ce acesta moare, tendinţe de transformare a lui în fapt prezent.


Roman panoramic cu un cuplu de personaje

Limbajul romanului este ori trivial, ori colocvial, ori argotic atât în episoadele în care Ben nu este prezent cât şi în cadrul relaţiei lui cu Sera pentru că aceasta (relaţia lor) se maturizează, ei trecând de la simple discuţii la cele tensionate, pigmentate cu câteva expresii pe măsură; glisarea aceasta apare des, iar prezentarea uşurinţei cu care ei o fac, de asemenea.
John O’ Brien nu mizează pe oferirea de motive asupra destinelor celor doi: ei evoluează de la sine şi sunt analizaţi în deplinătatea percepţiei pe care o au asupra lor înşile. Concludentă este parabola în jurul căreia este structurat întreg ansamblul romanului: Ben vede într- un colţ de cameră din apartamentul Serei un paianjen suspendat de un singur fir al pânzei, care ar putea fi ori viu ori mort. Păianjenul e Ben, iar pânza mişcată de curenţii încăperii e relativitatea din jurul său.
Titlul face referire la faptul că Ben părăseşte totul. Soţia, L.A., camera în care locuia în Las Vegas pentru a se muta la Sera, bunuri personale pe tot parcursul romanului ca şi cum lasă urme pentru a fi găsit, apoi apartamentul ei, pe Sera şi la urmă se părăseşte pentru ultima oară pe sine după îndelungi exerciţii de autorenunţare. Timpul trăit în Las Vegas atinge intensitatea maximă pe parcursul întregii vieţi a lui Ben. Părăsind oraşul el dă impresia că nu mai are nimic mai mult de făcut şi de trăit.


Cătălin- Mihai Ştefan

John O’ Brien, Leaving Las Vegas, trad: Radu Pavel Gheo.- Polirom, 2007