Ismailul menționat în titlul acestui roman este orașul care, odinioară, a aparținut Imperiului Otoman, luat și pierdut de armatele ruse de mai multe ori.

Referința istorică e însă o metaforă-capcană pe care Șișkin le-a pregătit-o cititorilor.

Luarea Ismailului e un număr de circ cu șoareci care aleargă disperați să-și câștige bucățica de brânză.

Luarea Ismailului este o carte despre barbaria umană, despre complexitatea vieții în care singură luptă care are sens este cea împotrivă morții, fie numai și pentru faptul că „viitorul e entuziasmant“.

Mihail Șișkin, autodeclarat admirator al lui Vladimir Nabokov și al lui Sașa Sokolov, continuator al marii literaturi ruse, creează, cu Luarea Ismailului, o simfonie postmoderna compusă din povești, metafore și semnificații, scene din istoria Rusiei, scrisori, adnotări de jurnal, pledoarii avocățești, declarații de martori, fabule și cronici.

Întrețesând fragmente felurite, Șișkin construiește treptat ideea centrală a romanului, și anume: cum să ajungi la o înțelegere cu moartea, cu nedreptățea, cu suferința, cu boala, cu putreziciunea, dacă, în mod inexorabil, ești condamnat să le înduri încă de la naștere?

Roman premiat cu premiul Booker rusesc în anul 2000, unul din cele mai prestigioase premii ale lumii literare.

În Occident, sintagma «literatură rusă» vorbeşte, în general, despre reprezentanţii realismului — Tolstoi, Cehov —, căci probabil Rusia modernă — a lui Şişkin — este prea reală pentru realism.

– Boris Fishman, The New York Times