?Copil minune in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial, adorat de melomani, dar discriminat si marginalizat cu incrincenare de regimul comunist, Dan Grigore si-a luat revansa binemeritata abia dupa 1989.

Doar in afara granitelor, in extrem de putinele iesiri artistice tolerate de culturnici, a putut sa straluceasca asa cum merita si sa fie asezat de criticii internationali in galeria marilor pianisti.

In tara, i s-a facut dreptate tirziu, cind zgomotul si furia unei vieti presarate cu piedici se transformasera pe nesimtite in victorii morale. Va invit sa va alaturati diminetilor pe care le-am petrecut stind de vorba, sa descoperim cu umor, franchete si detasare angoasele si pasiunile unei vieti, ingredientele reusitei si ale unui destin spectaculos.? (Dia Radu)

?Pianul imi da energie, imi reasaza undele interioare intr-un fascicul care poate fi concentrat spre o tinta. Cind cint, devin o antena care capteaza. E ca si cum m-as ruga. Parca as fi in lumina unei raze care cade pe mine in momentul ala, dar nu ca sa ma puna pe mine in valoare, ci ca sa-mi daruiasca ceva din splendoarea ei.? (Dan Grigore)