Cel de-al șaptelea roman semnat de J.M. Coetzee, distins cu Irish Times International Fiction Prize în 1995, este o alegorie politică și în același timp un pasionant și documentat portret psihologic.

Cu talentul său de a explora fețele răului și mecanismele iluziei, J.M. Coetzee intră în mintea scriitorului Fiodor Dostoievski, inspirându-se atât dintr-un capitol apocrif din Demonii, cât și din detalii mai puțin cunoscute ale biografiei acestuia.

Personajul Dostoievski construit pe această filieră este un bărbat îmbătrânit înainte de vreme, epileptic, deziluzionat și falit, care se întoarce de la Dresda pentru a cerceta la Sankt-Petersburg moartea suspectă a fiului său vitreg, Pavel.

Eterna piesă a conflictului dintre tată și fiu se joacă din nou, cu o distribuție impresionantă și un final apoteotic.